Șoc în Liga 1! Academica Clinceni nu mai poate evita falimentul: i-a fost refuzată din nou intrarea în insolvență! | EXCLUSIV

Penultima clasată Academica Clinceni are probleme foarte mari, fiindu-i refuzată, din nou, intrarea în insolvență.

Conform informațiilor obținute de ProSport, ilfovenii au datorii mult prea mari, pe care nu au demonstrat că le pot recupera, astfel că le-a fost refuzată această cerere.

În acest context, clubul de pe locul 9 al play-out-ului are șanse minime de a se mai redresa și se îndreaptă cu pași mari spre faliment.

Șoc în Liga 1! Academica Clinceni nu mai poate evita falimentul

Refuzarea intrării în procedura de insolvență îi lasă automat pe ilfoveni fără licența de participare în sezonul următor al Ligii 1. Astfel, și dacă echipa ar reuși să evite ultimele două poziții ale clasamentului, direct retrogradabile, nu ar avea drept de participare în ediția viitoare a primului eșalon din România.

Primarul Clinceniului, Adrian Budeanu, își punea ultimele speranțe în intrarea în insolvență. Edilul spera ca solicitarea clubului să fie acceptată, astfel încât să poată încerca evitarea retrogradării pe ultima sută de metri. În acest moment, însă, lucrurile sunt clare la clubul din Județul Ilfov, care nu mai poate spera la o prezență în sezonul următor al Ligii 1.

Problemele financiare i-au năpădit pe oficialii grupării din Clinceni, care nu au mai reușit să le țină în frâu și s-au trezit în ipostaza de își pune speranțele în această ultimă soluție, intrarea în insolvență. Acceptarea acesteia de către tribunal le-ar fi permis ilfovenilor să își eșaloneze datoriile vechi și să lupte în continuare pentru supraviețuirea în primul eșalon.

Prima încercare a Academicii Clinceni de a intra în insolvență s-a soldat cu un refuz din partea Tribunalului Ilfov, răspuns dat la jumătatea lunii noiembrie 2021.

În aceste condiții, Dinamo este sigură că a evitat deja retrogradarea directă. Pe ultimele două poziții ale clasamentului sunt Academica Clinceni și Gaz Metan – medieșenii fiind în acest moment la -1 în clasamentul punctelor, după ultimele decizii ale comisiilor.

Publicat: 17 03. 2022, 11:17
Actualizat: 17 03. 2022, 12:04