Același caz,** altă sentință!
Cazul „Bricheta” și-a consumat episodul doi. De data
aceasta scena s-a numit stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”,
victima a fost Selcuk Dereli, iar comisiile de la UEFA au fost mult
mai blânde decât cele LPF. Clujul riscă suspendarea terenului la
următorul incident.
Fumatul pe stadioanele din România dăunează grav sănătății
arbitrilor. Cazul arbitrului Alexandru Deaconu, care a oprit meciul
Rapid – Steaua, după ce a fost lovit cu o brichetă aruncată din
tribune nu mai este singular. La ceva mai mult de un an de la acel
incident, un alt arbitru a căzut victima atacurilor cu brichete din
tribună. Era minutul 88 al meciului CFR Cluj – Sparta Praga din
grupa K a Europa League, iar centralul turc Selcuk Dereli îi acorda
al doilea „galben” lui Mara și îl elimina. A fost penalizat imediat
de suporterii clujenilor. Două brichete s-au îndreptat spre
central, iar una și-a atins ținta și l-a nimerit în cap. Arbitrul a
consemnat incidentul în raportul de joc, iar după trei luni UEFA a
dat verdictul: 20.000 de euro amendă pentru CFR și amenințarea cu
suspendarea terenului, în cazul în care astfel de incidente se vor
repeta.

A
greșit FRF sau UEFA?
greșit FRF sau UEFA?
Cu toate că incidentele de la partidele Rapid – Steaua și CFR
– Sparta sunt trase la indigo, modul în care arbitrii și comisiile
abilitate au reacționat este total diferit. Deaconu a oprit imediat
partida, în timp ce Selcuk Dereli a ascus incidentul și nu a cerut
îngrijiri medicale. Și comisiile FRF i-au ținut partea centralului.
Rapid a pierdut însă în fața tuturor comisiilor, iar scorul a rămas
3-0 (la masa verde) pentru Steaua, în ciuda insistențelor
giuleștenilor. Mai mult, chiar președintele Traian Băsescu s-a
implicat în caz și l-a decorat pe Alexandru Deaconu cu „Meritul
sportiv clasa a III-a”, pentru curajul de care a dat dovată în
timpul acelei partide și pentru decizia luată.

Spre deosebire de FRF, UEFA a fost mult mai blândă cu CFR și a
ținut cont de faptul că formația clujeană era la prima abatere.
Astfel, forul european a omologat rezultatul din teren și a
sancționat echipa clujeană doar cu o amendă de 20.000 de
euro.

„Am
aflat miercuri de acest lucru”
aflat miercuri de acest lucru”
Președintele Iuliu Mureșan a comentat pentru ProSport acest
incident. „Vă spun sincer că eu nu știam de acest lucru, am aflat
abia miercuri, când am primit faxul de la UEFA. După meciul de
atunci arbitrul nu a spus nimic, probabil a discutat doar cu
observatorul. Nu pun la îndoială că s-a întâmplat acel lucru, dacă
aș ști cine a aruncat bricheta i-aș interzice pe viață să mai intre
în Gruia. Le cerem scuze celor de la UEFA pentru incident și în rog
pe suporteri să nu mai facă asemenea lucruri, deoarece riscăm
suspendarea terenului”, a spus Mureșan.

Incidente și cu
Poli
Poli
Cazul de la meciul cu Sparta Praga nu este singurul în care
CFR a fost nevoit să plătească din pricina violenței suporterilor.
Cu 10 zile înainte de meciul cu Sparta Praga o petardă aruncată din
tribună, în timpul partidei CFR – Poli Timișoara a căzut în
apropierea fundașului bănățenilor Eder Bonfim. Atunci oficialii
clujeni au fost sancționați cu 30.000 de lei de către Comisia de
Disciplină a FRF.

20 de mii de euro este amenda
trimisă de UEFA CFR-ului, cu 10 mii de euro mai puțin decât
salariul lunar al lui Kone