Revenirea lui Lăcătuș în Ghencea ar putea coincide și cu adoptarea noului imn oficial al Stelei. Rapsodul de muzică populară Ovidiu Purdea-Someș a terminat „cântecul pentru Steaua” și îl va promova în rândul fanilor. Dacă aceștia îl vor adopta, Cântecul pentru Steaua ar putea deveni primul imn oficial al roș-albaștrilor
VEZI VERSURILE scrise de Ovidiu Purdea-Someș Cântec pentru Steaua
Dintre toate stelele ce sunt, Și din toate, câte strălucesc, De la cer și până la pământ Eu am STEAUA mea și o iubesc.
Refren:
Suntem steliști cu fotbalul în sânge, Suntem steliști, la bine și la greu, În loc de inimă avem o minge Și o nădejde-n bunul Dumnezeu.
Oriunde-am fi, în orice colț de lume, „Mereu cu Steaua” e deviza noastră, De pe teren și până la tribune Iubirea este roșie-albastră.
Din mii de piepturi de pe stadion Se-nalță o forță ce pe toți ne strânge Cine-i stelist se simte campion, Hai, Steaua, luptă, luptă și învinge! „Întâi vom prezenta acest cântec fanilor, pe internet sau pe diverse medii, și dacă ei vor aprecia că e demn de a deveni imn al Stelei, vom discuta și cu oficialii clubului. Am încercat să-l facem cât mai cantabil și mai antrenant, pentru a îndeplini principala funcție pe care un imn trebuie să o aibă: să dea jucătorilor energie, atunci când e cântat de întregul stadion. Nu l-am conceput neapărat ca un imn, ci ca un cântec scris de un suporter pentru echipa pe care o iubește”, a declarat Ovidiu Purdea-Someș pentru Libertatea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER