Argentina nu mai vine la București pentru amicalul cu România, din 10 august, astfel că inaugurarea „Național Arena” ar putea să întârzie. În acest caz, echipele românești care ar fi trebuit să joace meciurile din cupele europene pe noul stadion vor tebui să găsească alte soluții.
Gigi Becali nu a stat prea mult pe gânduri și s-a reorientat. Steaua va juca la Buzău meciurile din Europa League, dacă roș-albaștrii nu vor putea folosi „Național Arena”.
„Jucăm la Buzău dacă vor juca Dinamo sau Rapid în Europa pe Național Arena”, a spus Becali la gsptv.
Patronul Stelei s-a referit și la situațiile lui Bourceanu și Nikolic, care s-au antrenat azi pentru prima dată cu Steaua, dar nu pot fi legitimați din cauza unor datorii pe care Poli le are către bugetul de stat.
„Hârtia de la ANAF e problema lui Marian Iancu. Mâine, Iancu se duce frumos la ANAF, spune suma de transfer, ei au de plătit vreo 700.000 de euro. Acești bani intră în contul ANAF, iar restul îi încasează Timișoara. ANAF zice: „se poate face transferul, iar diferența intră în contul Timișoarei”.
Mergem cu actele și facem transferul apoi. Cred că îi putem folosi duminică, cu CS Mioveni. Mihai Costea e plătit. Nu am vorbit cu Blejnar încă, dar el are mai mult inteligență, mai mult curaj și o să înțeleagă situația repede”, a mai spus Becali.
Meciul Steaua-CS Mioveni se va disputa duminică, la 20:15, la Constanța. Partida va putea fi urmărită LIVE TEXT pe prosport.ro, iar la final, site-ul nostru îți va oferi cele mai TARI faze VIDEO din meciul în care ar putea debuta Bourceanu și Nikolic la Steaua.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER