Nelu Nunweiller a criticat dur atitudinea celor cinci jucători dinamoviști care au plecat din cantonamentul echipei înainte de meciul cu Gloria Bistrița.
Fostul mare dinamovist spune că situația actuală de la clubul din șoseaua Ștefan cel Mare este inacceptabilă și că șefii ar trebui să facă schimbări radicale în lot pentru a se evita astfel de răzmerițe.
„Unde nu este disciplină nu se poate face performanță! Dinamo n-a stat niciodată într-unul sau în cinci jucători. Niciodată! Pentru mine, ceea ce au făcut acești băieți se numește dezertare! Și-au bătut joc de Dinamo. Clubul nu este la dispoziția jucătorilor. Jucătorii sunt la dispoziția clubului. Pe vremea noastră nu era nevoie de intervenția unui antrenor sau conducător în vestiar împotriva unor rebeli. Noi, liderii echipei, interveneam primii pentru a clarifica lucrurile. Asta-i atitudine? Să pierzi campionatul, să pierzi Cupa României și să dezertezi? Și pe patul de moarte mă gândesc la clubul care mi-a oferit totul în viață. Sunt extrem de supărat. Păcat! Trebuie s-o luăm de la capăt cu jucători atașați de club și dedicați pentru performanță!”, a declarat Nunweiller pentru www.fcdinamo.ro.
Cei cinci jucători „renegați” sunt Adrian Cristea, Ianis Zicu, Andrei Mărgăritescu, Marius Alexe și Gabriel Boștină. Toți au fost sfătuiți să plece de către impresarul lor, Ioan Becali. Cornel Țălnar a convocat de urgență mai mulți jucători de la Dinamo II pentru a suplini absențele.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER