Achiziție importantă pentru Pandurii: gorjenii aduc un fost campion al României! „Sper să-l integrăm cât mai repede”

În vârstă de 30 de ani, fundașul central Cristian Sârghi va semna zilele acestea cu CS Pandurii Târgu Jiu, din postura de jucător liber, după ce și-a reziliat în iarnă contractul cu prim-divizionara cipriotă Ermis Aradippou. Fost campion al României cu Oțelul Galați, în sezonul 2010-2011, Sârghi s-a antrenat ieri sub comanda lui Flavius Stoican, iar dacă va trece vizita medicală va lupta să salveze Pandurii de la retrogradare.

„Încă nu a semnat, dar l-am cooptat deja în pregătire cu echipa. E un jucător interesant, cu experiență, care ne-ar ajuta în centrul defensivei, deci eu îmi doresc acest transfer. Dacă totul va fi OK, sperăm să-l integrăm cât mai repede. Avem nevoie de orice fotbalist de calitate în play-out”, a declarat Stoican pentru gorj-domino.ro

După despărțirea de Oțelul, Sârghi a mai jucat în prima ligă din Israel, la Maccabi Netanya (2014-2015), după care a revenit  în campionatul autohton și a evoluat la Concordia Chiajna (2015-2016)

Fără victorie în 2017, dar neînvinsă în primele 2 etape din play-out, CS Pandurii Târgu Jiu va întâlni vineri fosta echipă a lui Sârghi din Liga I, Concordia Chiajna.
 


 

Publicat: 28 03. 2017, 11:36
Actualizat: 28 03. 2017, 12:19