ACS Poli și-a programat, sâmbătă după-amiază, un meci de verificare cu CSM Școlar Reșița, locul 4 în Seria a 4-a din Liga a 3-a. Jocul s-a terminat cu victoria la limită a alb-violeților, scor 1-0, după un meci destul de sărac în ocazii. Partida a avut loc pe terenul sintetic construit de FRF pentru Centrul de Excelență, Baza Sportivă nr 2 a Politehnicii, pe o vreme foarte rece.
Grozavu i-a menajat pe Cânu, Munteanu, Vașvari și Velcotă. În prima repriză, Ciaccheri l-a lovit la o fază de joc pe Cristian Podină, jucător al lui Poli împrumutat la echipa reșițeană. Fundașul a jucat apoi cu o plasă de protecție și un bandaj pe care se vedeau urme de sânge. Altfel, formația de ligă inferioară a avut o ocazie bună în minutul 31, la o lovitură liberă bătută periculos de Andrei Vaștag.
Timișorenii au marcat abia în minutul 63. Zaluschi a centrat de pe dreapta, iar juniorul David Pop a reluat în poartă cu capul, din careu. Reșița a alergat după egalare, dar fără mare succes. Chiar și așa, în minutul 73, Negoescu a șutat puțin peste bara transversală.
Leo Grozavu spune că ar fi preferat să facă el pregătirea de iarnă a alb-violeților
Grozavu s-a declarat mulțumit de cum au jucat elevii săi. „Un antrenament prin joc, test util. Îmi doream foarte mult ca după cele două zile, grele, cu antrenamente duble, să dau posibilitatea majorității jucătorilor să joace. Nu mă așteptam la mare lucru, dar am văzut echipa preocupată pentru a construi, de a pasa, efort. Sigur, mai am foarte multe de pus la punct. Dar sperăm de la zi la zi să mai acumulăm. Cu David Pop trebuie să avem răbdare. Este un jucător care are potențial. De asta se antrenează cu prima echipă, l-am văzut și la antrenamente că este un copil preocupat, ascultător, cu certe calități. Dar până la a devenit certitudini, mai este mult. Trebuie să mai muncească, încă nu este fizic foarte bine, una e să joci cu Liga a 3-a, alta cu Liga 1, jucători consacrați cu alt tip de efort”, a declarat antrenorul după meci.
Tehnicianul a spus că ar fi preferat el să facă pregătirea de iarnă. O declarație interpretabilă, mai ales că unele voci au spus că antrenorul se pregătea demult să vină la Timișoara. „Pentru noi fiecare zi de pregătire în plus contează. Nu am putut parcurge perioada de pregătire așa cum mi-aș fi dorit eu. Nu aduc un reproș cuiva, dar fiecare antrenor are metodele, stilul lui. Normal că mi-aș fi dorit să am echipa în pregătire. Din păcate, nu s-a putut. Acum orice zi în plus mă ajută. Mă cunosc mai bine cu jucătorii, ei știu ce vreau de la ei, eu știu ce pot ei”, a mai spus antrenotul poliștilor.
De partea cealaltă, antrenorul Reșiței, Daniel Oprița, a fugit la autocar după joc și nu a vorbit cu presa. Fostul atacant e deranjat că jucătorii săi nu mai știu să înscrie, iar echipa are de recuperat nouă puncte în acest retur pentru a promova în Liga 2.
ACS Poli Timișoara: Straton – Străuț, Khubuthia, Șeroni, Carabela, Ciucur, Oprea, Enescu, Croitoru, Ciaccheri, Drăghici Au mai intrat: Smaranda, Curileac, Melinte, Neagu, Oliva, Haruț, Zaluschi, Pop,Bîrnoi, Roman, Popovici, Artean
CSM Școlar Reșița: Zimmermann – Szijj, Podină, Bactăr, Liuba, Costin, Vaștag, Breșeni, Bărbulescu, L. Manole, D. Ene Au mai intrat: Petruț, Copaci, Staicu, Vădrariu, Jula, Hrudei, Burciu, Negoescu, Musteță
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER