ACS Poli, aproape să perfecteze 4 transferuri

*Nuno Claro, Souleymane Keita, Andrey Varankow și un atacant brazilian sunt aproape de a semna cu ACS Poli.

Timișorenii sunt aproape de primele patru transferuri pentru Liga I. Managerul sportiv al nou promovatei, Călin Rosenblum, a confirmat negocierile avansate cu portarul Nuno Claro (CFR Cluj), mijlocașul Souleymane Keita (CSMS Iași) și atacantul Andrey Varankow (Dinamo Kiev), cărora ar urma să li se alăture încă un vârf brazilian ce a evoluat în Liga I.

Keita, Nuno Claro, Varankov și încă un atacant brazilian, sunt aproape să semneze cu ACS Poli conform DiviziaSport (Radio Timișoara). Informațiile au fost confirmate de către managerul sportiv Călin Rosenblum. Acesta a precizat că noile achiziții sosesc din postură de jucători liberi de contract.

Suntem în discuții avansate cu cei trei de aceea pot să și ofer aceste informații. Nu pot să spun numele brazilianului. Dacă primesc viza ei vor veni luni la antrenament. Tot luni așteptăm un sârb și un croat, un mijlocaș și un fundaș. Deocamdată nu a plecat nimeni. Transferurile se fac în funcție de limitele financiare. Nu plătim decât salariile„, a declarat Călin Rosenblum.

ACS Poli Timișoara a promovat în această vară în Liga I. Suporterii alb-violeți însă au ales în urmă cu un an să susțină formația Universității Politehnica, aflată în Liga a V-a.

articol scris de Cornel Biholari

 

Publicat: 14 06. 2013, 16:40
Actualizat: 14 06. 2013, 17:23