ACS Poli Timișoara – FC Botoșani 0-5 (Fulop 6, 52, Golofca 13, Astafei 49, L. Fulop 90+2)
Min 90+2 GOL! L. Fulop marchează din penalty primul gol al său din Liga I. Arbitrul fluieră sfârșitul partidei!
Min 87 Doman reușește performanța să vadă al doilea galben în decurs de trei minute, după o simulare.
Min 84 Doman este avertizat și el cu cartonașul galben.
Min 82. L. Fulop îi ia locul pe teren lui Greu.
Min 66. Grozavu mută și el. Iese Astafei și intră Matulevicius.
Min 66 Schimbare la ACS Poli Timișoara. Intră Doman și iese Croitoru.
Min 57 Schimbări în ambele tabere. La gazde intră Popovici în locul lui Elek, în timp ce la oaspeți și-a făcut apariția pe teren Patache, care i-a luat locul lui I. Fulop.
Min 52 GOL FC Botoșani! Fulop marchează din nou. Defensiva bănățenilor este în genunchi.
Min. 49 GOL FC Botoșani! Astafei își trece și el numele pe lista marcatorilor, după ce a marcat cu poarta goală.
Min. 45 Pauză pe „Dan Păltinișanu”! FC Botoșani pare că va obține o victorie facilă în Banat, după ce ACS Poli Timișoara nu i-a pus probleme în prima prepriză.
Min. 31 Prima schimbare a meciului este făcută de Ionuț Popa. Neagu i-a lăsat locul pe teren lui Sorescu.
Min. 15 Șeroni vede cartonașul galben.
Min. 13 GOL FC Botoșani! Golofca mărește avansul moldovenilor, după ce Astafei l-a găsit ideal în careu.
Min. 6 GOL FC Botoșani! Fulop îi aduce pe moldoveni în avantaj, după un gol superb marcat din lovitură liberă, de la 25 de metri.
Min. 1 Moldovenii au lovitura de start a meciului.
ACS Poli Timișoara o întâlnește pe FC Botoșani, acasă, în restanța din prima etapă, de la ora 18:30. Gazdele trec printr-o formă dezastruoasă, după ce nu au câștigat niciun punct în noua ediție de campionat și caută în această seară să se îndepărteze de cele -14 puncte cu care au început sezonul. De cealaltă parte, nici echipa lui Leo Grozavu nu se descurcă mai bine, după ce nu a acumulat niciun punct în ultimele două etape.
Meciul dintre ACS Poli Timișoara și FC Botoșani se va disputa de la ora 18:30 pe Stadionul Dan Păltinișanu. Bănățenii se află într-o situație aproape fără scăpare, la -14 puncte, după ce au speculat excluderea Rapidului din campionat.
„O să vedeți că acești jucători, poate mai vin 1-2, vor fi în stare să câștige meciuri și se vor lupta acolo să nu cadă, spre ciuda altora„, a fost replica tăioasă a lui Ionuț Popa, antrenorul bănățenilor.
Leo Grozavu nu se poate baza la meciul din deplasare, din seara aceasta, pe căpitanul echipei, Gabriel Vașvari, suspendat, după ce a văzut cartonașul roșu la meciul de acasă, pierdut în fața Stelei, 0-2.
FC Botoșani va disputa următoarele două meciuri, cu ACS Poli Timșoara și Gaz Metan Mediaș, în deplasare. În timp ce bănățenii sunt la -14 puncte, „găzarii” au promovat la începutul acestui campionat în Liga I, dar Leo Grozavu nu consideră că echipa sa e favorită: „Vor fi două meciuri grele pentru că toată lumea ne consideră favoriți. Atunci când ești favorit, ai o anumită presiune în plus. Nu vreau să încarc băieții, am discutat și zilele trecute. Am fost dezamăgit după jocul cu Steaua, consider că puteam mai mult. Chiar dacă Steaua, la nivel național, e o echipă valoroasă, cu mai multă atenție și concentrare, puteam scoate mai mult. Am revenit la realitatea zilelor noastre, jucăm cu pământeni din campionatul nostru„.
Grozavu a oferit faza începutului de campionat, după ce Steaua a fost demolată de Manchester City, și a venit cu un borcan de murături la conferința de presă: „Nu e nicio aroganță la adresa Stelei sau a lui Reghe. E doar felul de a descrie situația din fotbalul românesc. Suntem cu toții niște murături. După meciul de aseară cu City au revenit și ei printre muritori, printre pământeni. Suntem niște murături. Asta este valoarea fotbalului românesc. Ați văzut ce s-a întâmplat aseară cu Manchester City. Noi suntem niște murături mai mici, alții la rândul lor sunt niște murături mai mari.„
Articol scris de DAN MIREA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER