ACS Poli a pierdut cu 3-0 meciul amical jucat pe terenul celor de la FC Hermannstadt, locul doi în eșalonul secund, formație antrenată de timișoreanul Alexandru Pelici. A fost primul test al sibienilor și primul cu advesar mai competitiv al alb-violeților, care, anterior, au câștigat cu două echipe de Liga a 3-a: 1-0 cu ACS Ghiroda și 4-0 cu Național Sebiș.
Poli are deja probleme medicale și a jucat fără o serie de fotbaliști. Au lipsit Cînu, cu probleme la inghinali, Munteanu, revenit recent în țară după o recuperare pentru aceeași problemă, Drăghici, Oprea, Smaranda sau Haruț. Luni, și Cătălin Doman s-a antrenat separat, dar a jucat acum, iar Alexandru Ciucur a revenit după o serie de probleme le genunchi. Au fost utilizați și cei cinci fotbaliști testați de Ionuț Popa: Zaluschi, Zoran Radu, Khanya, Bouslimi și Kayondo. Din informațiile noastre, timișorenii testează și un brazilian, ținut secret până acum.
„Sfertul academic” a fost depășit, iar bănățenii au fost surprinși în defensivă în debutul jocului
Teoretic, partida era programată să înceapă la ora 13 fix pe terenul sintetic din Parcul sub Arini din Sibiu. Poliștii au ajuns abia la 13:15 la locație, ceea ce a devansat ora meciului pentru 13:45.
Sibienii antrenați de Alex Pelici i-au prins neconcentrați în defensivă pe adversarii din Liga 1. Astfel, Sabin Lupu a deschis scorul din minutul 1, iar peste două minute, Lucian Dumitriu a marcat golul de 2-0. În minutul 18, Petrișor Petrescu a mărit diferența la 3-0. Cu acest scor s-a și terminat meciul, unul în care timișorenii nu au putut marca.
Hermannstadt: Căbuz – Mih. Stancu, R. Crișan, Ct. Pîrvulescu, Pamfile – Dumitriu, Boboc – S. Lupu, C. Neagu, P. Petrescu – Șt. Blănaru. În repriza a doua au evoluat: H. Moldovan – Al. Coman, Ct. Pîrvulescu (Rob. Bratu), R. Crișan, Pamfile – Dumitriu (Cătinean), P. Petrescu (Mih. Stancu) – Surugiu, Hergheligiu, I. Popa – Târnovan.
ACS Poli: Straton – Străuț, Melinte, Bouslimi, Șeroni – Artean, Vașvari – Ciucur, Bîrnoi, Doman – Kayondo. Au mai intrat în repriza a doua: Curileac, Cochintu, Khanya, Bocșan, Neagu, Croitoru, Zaluschi, Velcotă, Radu și Popovici.
ACS Poli are 26 de puncte și e pe locul 9 în Liga 1. Sibiul e pe 2 în Liga a 2-a, cu 48 de puncte. Timișorenii vor avea un alt amical tot în deplasare, miercuri, de la ora 14:00, în Serbia. Adversarul va fi locul 6 din prima ligă plavă, FK Vozdovac.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER