ACS Poli vrea să dea goluri în Liga 1 cu golgheterul Ligii a 3-a spaniole. Atacantul transferat de timișoreni a trecut și pe Atletico Madrid

ACS Poli vrea să dea goluri în Liga 1 cu golgheterul Ligii a 3-a spaniole. Atacantul transferat de timișoreni a trecut și pe Atletico Madrid
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rufino Segovia del Burgo e numele ultimului jucător transferat de ACS Poli. Spaniolul a fost golgheterul grupării CD Toledo, locul 9 în Segunda B (echivalentul Ligii a 3-a din România), și a semnat vineri dimineață un contract valabil pe un an de zile cu bănățenii.

După Goga, joi, fotbalist văzut ca atacant doi în tactica echipei lui Dan Alexa, timișorenii și-au luat și „vârf de lance”. Rufino Segovia, în vârstă de 30 de ani, pare o soluție bună în condițiile în care în sezonul trecut a marcat 18 goluri în 32 de partide pentru CD Toledo în Liga a III-a spaniolă. Deși nu e foarte înalt, măsoară 1,78 metri, noul jucător al bănățenilor are calități certe de atacant. El a fost crescut la Rayo Vallecano și a bifat chiar trei prezențe în prima ligă pentru Atletico Madrid. A mai evoluat la Valladolid B, Albacete, Burgos, Huracan Valencia, Aguilas și Melilas, toate din Spania. În ediția 2010-11 a avut o aventură externă la Honved, în prima ligă maghiară.

Timișorenii îl mai așteptau zilele acestea și pe Srgian Luchin, care ar reprezenta ultima achiziție a verii dacă mutarea sa de la Steaua se va concretiza. Numărul jucătorilor spanioli din lotul lui ACS Poli a ajuns la trei, după ce bănățenii i-au mai adus pe Javi Hernandez Rodriguez și pe Fernando Llorente Manas.

Vezi un video cu reușitele lui Rufino la Toledo:

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Ninsori de Paște și de 1 Mai! Orașul din România în care ninge în aprilie și în mai, potrivit meteorologilor Accuweather
Ninsori de Paște și de 1 Mai! Orașul din România în care ninge în aprilie și în mai, potrivit meteorologilor…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Tăcerea lui Olăroiu, un răspuns: arabii explică, pe larg, culisele numirii românului pe banca Emiratelor
Tăcerea lui Olăroiu, un răspuns: arabii explică, pe larg, culisele numirii românului pe banca Emiratelor
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Grădinescu s-a întâlnit într-un bar cu arbitrul care a făcut praf meciul României! Explicaţia l-a năucit:
Grădinescu s-a întâlnit într-un bar cu arbitrul care a făcut praf meciul României! Explicaţia l-a năucit: "Zău?" | EXCLUSIV
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au făcut-o de nerecunoscut!
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au făcut-o de nerecunoscut!
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să spună codul PIN
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să…
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce pensie poate avea Valentin Ceaușescu de la statul român. Suma pe care o primește lună de lună
Ce pensie poate avea Valentin Ceaușescu de la statul român. Suma pe care o primește lună de lună
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
Permis de conducere valabil pe viață! Regulă pentru șoferii pensionari care trec de 70 de ani
Permis de conducere valabil pe viață! Regulă pentru șoferii pensionari care trec de 70 de ani
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel de doi ani. Vecinii, dezvăluiri șocante:
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel…
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×