Actorul Cristi Tănase intră pe Calea Victoriei
După o săptămână tensionată în care a fost protagonist în
cluburi, vedeta Stelei a avut o replică genială și pe teren,
aducând cu un gol de excepție o victorie mare echipei sale
Stoica și Stoichiță au fost ieri personaje principale într-un meci
încins și frumos, cum nu sunt multe în campionatul nostru.
Cei doi antrenori sunt, de altfel, cumva diferiți față de restul
tehnicienilor. Genul hâtru, tocmai pentru că sunt hârșâiți în
meserie și în viață. Replicile dintre ei de dinainte, din timpul și
de după joc au adus și ele savoare. Tot obișnuiește tehnicianul
Stelei să își ducă jucătorii la teatru. Dintr-o piesă pare
desprinsă și scuza găsită de Stoichiță pentru numărul mic de fani
din tribune: „Programarea asta ciudată. Patru e oră de ciorbă, nu
de spectacole de gală. Lumea e obișnuită să meargă seara la
reprezentații”. Chiar și așa, ieri a fost ziua ca seara. Și iarna
ca vara! Un meci frumos și teribil de încins.
Stoica a
atacat de la vestiare, Stoichiță a avut ultimul
cuvânt
Antrenorul Internaționalului a atacat cu mult înainte să înceapă
meciul. „Voi fi ofensiv”, amenința el. „Inventez două Bunici, dacă
e nevoie. Vreau să bat neapărat în Ghencea”. Asta l-a enervat pe
Stoichiță. Nicoliță din acțiune și Kapetanos de la 11 metri au fost
puși să îi potolească elanul fostului translator al lui Protasov,
devenit pe merit antrenor la echipe cu joc estetic. „Nu păcălim
fotbalul. Numai așa se vor întoarce oamenii la stadion”, e
declarația celui care urăște autobazele. Culmea, în condițiile în
care patronul argeșenilor, „Benone” Lazăr, are cel mai impresionant
parc auto din fotbalul românesc.
La faza ce părea să rezolve meciul în minutul 13, Stoichiță și
Stoica s-au împuns din spațiile tehnice. „Domnul Stoichiță mai
vorbește singur. Are mari probleme. S-o fi așteptat să vin și să
vreau să pierd. Am trecut pe la Steaua, o respect, dar voiam să o
bat”, a explicat Ștefan incidentul. Mihai a confirmat cuiul de
dinaintea meciului: „Declarațiile belicoase au încins o atmosferă
și așa tensionată. A pus presiune referindu-se la noi și nu mi s-a
părut fair. E adevărat că vorbesc singur, îmi place”. Acesta este
scriptul la rece, cu cei doi încrucișându-și pașii, dar și
privirile tăioase în drumul dinspre și înspre conferința de
presă.
„Bunicile”
internaționale și gol de piteștean
Pe teren, la 0-2, „Mourinho” a dat semnalul revenirii în care nu
mai credea nimeni, iar Lippi nu a scăpat de ce se temea: relaxarea
prematură. Improvizată oricum, echipa i s-a rupt la mijloc. Mai
întâi la jumătatea reprizei, atunci când Băcilă a cules din zbor de
pe linia de centru o floricică inutilă a lui Toja – „I-am zis la
pauză:
> să faci tu fastafarstâcuri. Bagă-ți
mințile în cap. Aici e Europa>>” (Stoichiță) – și a făcut
după un slalom impresionant un gol de pus în ramă. Steaua s-a
clătinat, dar a continuat să împingă jocul la Popa la poartă. De
lovit a lovit însă cealaltă „Bunică” scoasă de Stoica din joben –
„Zăgrean va ajunge fotbalist”. Un 2-2 spectaculos și un final
nebun. Ultima replică la o piesă cu accente de revistă nu putea să
o aibă decât Tănase. Teribilistul copil cu nume de artist de
legendă, adus în Ghencea să aibă reprezentații de gală. Aseară a
fost prima bombă fotbalistică catapultată la vinclu. A fost un gol
superb, nu doar o brunetă sexy. O execuție scurtă, fină și
imparabilă, care smulge aplauze și murmure de admirație. Ca o
replică spontană a nemuritorului Constantin Tănase pe Calea
Victoriei din timpul bunicilor.