După ce Cristea Borcea a declarat că primele trei opțiuni pentru postul de antrenor la Dinamo sunt reprezentate de Ioan Andone, fostul antrenor al echipei „roș-albe” a afirmat că îi va informa pe șeicii de la Al-Ahli despre oferta venită din România și numai dacă aceștia vor fi de acord, va veni la Dinamo. Ioan Andone recunoaște că din punct de vedere profesional, clubul din Ștefan cel Mare constituie o provocare mult mai mare decât formația din Dubai.
„Mâine am meci. Eu tot timpul am fost un tip corect pe unde am fost. Vreau să am o discuție cu președintele, el e plecat cu șeicul. Îi voi spune că am o ofertă de la Dinamo. Acum văd că toți de la Dinamo se unesc și vor să lucreze cu mine! Vreau să vin, dar trebuie să rup contractul. Dacă oamenii nu vor, nu am ce să fac. Vorba e vorbă, semnatul e semnat, dar poate nu sunt mulțumiți de munca mea, nu am de unde să știu. Profesional pentru mine, e de 1000 de ori mai bine la Dinamo. Am ajuns la o vârstă la care nu mai depind financiar de contracte.”, a declarat Ioan Andone la gsptv
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER