Acuze dure ale lui MM Stoica la adresa arbitrajului!** „E foarte posibil să părăsesc acest campionat”
Managerul Unirii Urziceni s-a dezlănțuit la adresa arbitrului
Marius Avram la finalul meciului pierdut de echipa ialomițeană în
fața celor de la CFR.
„Ceea ce s-a întâmplat la acest joc nu este o noutate. Ce a
făcut Marius Avram se compară cu ceea ce a făcut Georgian Ionescu
anul trecut. CFR va plăti în Liga Campionilor. Culio l-a călcat pe
Neaga și nu a primit nici măcar cartonaș galben, deși trebuia
eliminat! Mureșan trebuia și el să primească al doilea avertisment
și să părăsească terenul! Din cauza acestor arbitri, fotbalul
românesc o va lua în jos. Băiatul șefului arbitrilor a decis
rezultatul din această seară. Eu am să probez declarațiile mele. Nu
am fost lăsați să jucăm în prelungiri.
Unirea a câștigat pe merit un campionat, o să va arăt
cum a câștigat CFR campionatul trecut. Să explice bulgarul
Craiovei, să explice Alba Iulia, să explice Curtea de Argeș cum a
câștigat CFR. E foarte posibil să părăsesc acest campionat. Nu mă
mai regăsesc aici. Eu vreau fotbal, nu să fiu păcălit de arbitru.
Și cine e arbitru. Avram!! Incredibil! E îngrozitor pentru
noi”, a spus MM Stoica după Supercupă la Sport.ro