Acuze dure ale lui Porumboiu după ratarea titlului:** „Ă‚la e jucător? E liber din punctul meu de vedere! De Sânmărtean mă rugam să joace!”

Acuze dure ale lui Porumboiu după ratarea titlului:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Porumboiu (foto, 52 de ani) anunță schimbări la FC Vaslui. Superstarurile echipei sunt pe lista de transferuri iar finanțatorul moldovenilor spune că așteaptă oferte pentru ei. Printre cei de care patronul vasluienilor este nemulțumit se numără N’Doye și Sânmărtean, fotbaliști de care este dispus să se despartă în această vară.

Domnule Porumboiu, alt an în care ați ratat titlul. Ce va fi diferit la Vaslui sezonul viitor?

Vor fi schimbări, vom aduce alți jucători. Vrem să întinerim lotul pentru că deja acești jucători au făcut ce au putut. E nevoie de mai mult. S-a terminat un ciclu.

În ce constau aceste schimbări?
Păi, v-am spus, vor veni alți fotbaliști. Mai devreme am avut o ședință cu staff-ul tehnic și am pus pe hârtie ce achiziții vrem să facem. Trebuie să ne mișcăm repede pentru că vrem să facem o figură bună în Champions League. Vorbesc cu toți oamenii din conducere, dar eu iau decizia finală, asa cum am făcut întotdeauna.

Cu cei care sunt acum la Vaslui ce veți face?

Cu cine? N’Doye? Pai, ce, ăla e jucător? El pleacă la 12:00 noaptea din cantonament și vine înapoi la 7:00 dimineața și mai are pretenții să joace aici? E liber din punctul meu de vedere.

„Am ajuns să mă rog de Sânmărtean!”

Sânmărtean, Wesley, Adailton, ce se întâmplă cu ei?
Dacă vor să plece să îmi spună, pentru că nu țin pe nimeni cu forța aici. Dar momentan nu am oferte pentru ei. Doar pentru Wesley sunt ceva discuții, dar atât. Dar pe Adailton vreau să îl păstrez și în conducerea clubului, dacă el dorește.

Sunteți nemulțumit de cineva anume?

Să nu creadă lumea că eu dau vina doar pe arbitraj și pe jocurile de culise. Noi am pierdut la Sibiu (n.r. – 0-3) și tot noi am pierdut acasă cu FC Brașov (n.r. – 0-1) puncte importante. Este și vina jucătorilor. De Sânmărtean ajungeam să mă rog să se lupte pentru campionat și el spunea că îl doare piciorul. Putea să dea mai mult în returul ăsta, să tragă puțin de el.

Cu Augusto Inacio veți continua?

Ar fi nedrept să nu o fac. De când a venit el, noi suntem cea mai bună echipă. A reușit nouă victorii consecutive și din punctul meu de vedere el va fi antrenorul nostru și în sezonul viitor.

„Crăciunescu mi-a furat visul de a fi campion. El l-a convins pe Tudor să modifice raportul de la Cluj, în care nu a apărut cine cu cine s-a bătut. E un gunoi”, Adrian Porumboiu, patron Vaslui

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×