Acuze dure ale lui Vranjkovici!** „E dezastru la Dinamo, sunt numai amatori acolo”

Mijlocașul bosniac Vojislav Vranjkovici, care se află la Târgu
Jiu pentru a negocia un transfer la Pandurii, și-a criticat, joi,
fosta sa echipă Dinamo, spunând că la clubul bucureștean sunt numai
amatori.

„E dezastru la Dinamo, sunt numai amatori acolo, nu o să-mi
fie dor de Dinamo. Dacă mă lăsau să joc puteam să demonstrez că am
valoare. Eram cel mai bun în cantonamente, dar le era rușine să se
uite la mine că nu mă băgau la meciuri. Mircea Rednic, ca să arate
că nu am valoare, m-a băgat după o accidentare și apoi m-a scos din
echipă și m-a trimis la echipa a doua. Trebuia să-mi dea cinci
meciuri la rând și dacă nu făceam față ridicam mâna și plecam
eu”
, a spus Vranjkovici.

Deși a fost anunțat de cele două cluburi ca transferat la gruparea
gorjeană, Vranjkovici a afirmat că încă nu a ajuns la un acord cu
Pandurii. „Nu am semnat încă, dar discutăm, Sunt mai
aproape să mă înțeleg cu Pandurii decât să nu mă înțeleg. Nu e
vorba de bani la mijloc. Ne vom înțelege și vreau să demonstrez că
sunt Voika de la Pandurii, nu cel de la Dinamo unde nu mi s-au dat
șanse. Sunt pregătit să joc, dar nu un meci întreg”
, a
precizat bosniacul.

Vojislav Vranjkovici a declarat că a mai avut posibilitatea să vină
la Pandurii, dar a refuzat pentru că nu dorea să lucreze cu Sorin
Cârțu: „Am avut posibilitatea să vin și anul trecut, dar nu
am vrut să lucrez cu Sorin Cârțu. Nu mai voiam un antrenor în
stilul lui Viorel Hizo, care ne ținea câte 100 de zile în
cantonament”
.

Jucătorul bosniac Vojislav Vranjkovici ar fi la a doua colaborare
cu Pandurii Târgu Jiu, el revenind la echipa la care a evoluat în
perioada 2005-2006, de la începutul lui 2007 fiind transferat la
Dinamo.

Sursa: Mediafax

Publicat: 16 09. 2010, 15:45
Actualizat: 16 09. 2010, 16:05