Acuze grave la adresa lui Nicolae Badea:** „Vrea să pună mâna pe Parcul Sportiv Dinamo”

Acuze grave la adresa lui Nicolae Badea:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a ratat atransferurile lui Chicpiu și Pârvulescu, care au ales să semneze cu Steaua. Ultimul a fost foarte aproape de echipa din Ștefan cel Mare, însă Gigi Becali l-a deturnat pe jucător spre Steaua.

După aceste rateuri, fanii lui Dinamo s-au răzvrătit împotriva conducerii lui Dinamo, Nicolae Badea fiind catalogat drept „păcălici” de Mihnea Ionescu, unul dintre liderii galeriei dinamoviste.

Acesta a dezvăluit și faptul că președintele CA are un plan prin care vrea să pună mâna pe „Parcul Sportiv Dinamo” cu ajutorul celor din Ministerul de Interne.

„Suporterul dinamovist turbează, dar nu pentru ca Pârvulescu era indispensabil, ci pentru că încă o dată s-a dovedit că președintele Badea este un păcălici la conducerea unei echipe căreia nu îi prevăd un viitor prea mare, dacă suporterii nu se adună și nu se unesc pentru o măsură comună. Altfel, Badea ar putea să pună mâna pe Parcul Sportiv Dinamo, tot în cârdășie cu Ministerul de Interne, că tot din structurile alea a făcut parte, pe timpul lui Ceaușescu. Se pare că sunt deja niște acte făcute, ca să îl ia în gestiune. Eu pot veni cu acte doveditoare! Există înțelegeri și primul pas a fost ca Badea să îi suprime puterile lui Borcea și bineînțeles că aparatul ăsta de securitate, care înca e la putere în România, a reușit să îi propună lui Borcea să rămână în America, la caldurică. I-au limitat puterile de tot și unii spun că el nici nu ar mai fi în Consiliul de Administrație al lui Dinamo. Mai iese și el, așa, formal, cu declarații”, a spus Mihnea Ionescu la Sport Total FM.

„Și Dragoș Săvulescu e «de paie»! Poate că ar fi mai de acțiune decât Nicu Badea, dar planul trebuie dus la îndeplinire. Ar fi dat și el afară, ca să rămână Badea singur. Atunci, ar spune: «Pentru atâția suporteri, închiriez Arena BNR, că și așa nu s-a jucat acolo de cinci ani». Într-un an, doi, o să vină să spună că nu mai sunt bani să susțină echipa, o să ajungem de la locul opt în jos și o să devenim un al doilea FC Național”, a mai precizat liderul galeriei dinamoviste.

Ionescu spune că toate aceste lucruri se întâmplă deoarece fanii lui Dinamo nu iau atitudine în fața celor care conduc clubul.

„Se întâmplă așa pentru că suporterii nu iau atitudine în fața acestor «hahalere» care s-au pripășit pe la conducerea lui Dinamo. Dacă nu au bani, atunci să ne lase, să predea clubul! Se găsesc oameni în România, nici nu e nevoie să îi cauți tu!”, a mai precizat Ionescu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cod galben în București și mai multe județe. ANM anunță ceață densă și posibil polei, pe mai multe drumuri din țară
Cod galben în București și mai multe județe. ANM anunță ceață densă și posibil polei, pe mai multe drumuri din…
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a luat banii fiicei lor!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a…
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Rusia e în doliu. Toată țara e în lacrimi. A murit brusc
Rusia e în doliu. Toată țara e în lacrimi. A murit brusc
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la nuntă
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la…
×