Acuze grave: „Mititelu vrea să mă escrocheze și de banii mei!”** Piți a dezvăluit cum a fost convins să vină la Știința
Victor Pițurcă a susținut o conferință de presă în care a ținut
să lămurească situația sa de la Universitatea Craiova.
„Momentul e extrem de neplăcut, cu ceea ce s-a întâmplat
în cursul acestei zile, când am fost opriți de bodyguarzi să intrăm
să ne facem treaba, așa cum e normal. O surpriză mare pentru mine
și un moment extrem de neplăcut care duce mult înapoi fotbalul
românesc și culorile alb-albastre care sunt târâte într-un asemenea
scandal”, a declarat Pițurcă.
„7-8 luni de zile am fost sunat zilnic de Mititelu să
facem treabă. Răspunsul meu a fost de cele mai multe ori ‘nu’
pentru că Mititelu nu dispunea de sitația financiară pe care o
doream. După ce am fost la Steaua, m-a bombardat iar cu telefoane
și mesaje și m-a convins să vin la Craiova. Am venit la Craiova nu
pentru Adrian Mititelu, cu toate că și pentru el am făcut asta. Mi
s-a părut o persoană disperată, care ar fi făcut totul să vin la
Craiova. Când discuți cu el, Mititelu îți dă senzația că vrea să
facă bine. Eu m-am înșelat și nu prea mă înșel la oameni. Am venit
pentru Craiova, pentru fani și am fost convins că vom face treabă
bună.”
„Când am venit la Craiova, situația financiară era
dezastruoasă. Erau jucători care nu-și primiseră salariile de 6, 8,
5 luni. Nici angajații nu își primiseră salariile de 10 luni.
Situația era extrem de gravă. Și din punct de vedere sportiv
Craiova era într-o situație gravă. Perspectivele erau sumbre. Nu
știu dacă până la sfârșitul acestui tur Craiova ar fi realizat mai
mult de 10 puncte. Încerc să vă spun realitatea. I-am spus că nu
vin decât dacă există o sumă de bani pentru a acoperi cheluielile,
pentru că nu vin la club să lucrez cu jucători
nemulțumiți.”
„Au fost banii mei, eu am rezolvat problemele cu
jucătorii. Că le-am dat bani, că i-am pus să semneze că renunță și
îi primesc mai târziu. Apoi tot eu am suportat cheltuielile
jucătorilor, angajaților, locațiilor în care stătuse echipa.
Datorii către Ciucă, Trică, Bădoi. Sunt sute de mii de euro pe care
i-am băgat din buzunarul meu. Am impresia că vrea să mă escrocheze
și de banii mei, nu numai că nu respectă obligațiile din
contract”, a mai spus Pițurcă.
Consiliul de
Administrație al Universității Craiova, întrunit marți seară, a
decis suspendarea pe o perioadă nedeterminată a contractului de
muncă al antrenorului Victor Pițurcă.
„Întrunit de urgență aseară, 11 ianuarie 2011, Consiliul de
Administrație al SC Fotbal Universitatea Craiova SA a hotărât
următoarele:
1.- suspendarea contractului de muncă, pe o perioadă
nedeterminată, al domnului Pițurcă Victor; – suspendarea
contractului de muncă, pe o perioadă nedeterminată, al domnului
Neagoe Eugen; – suspendarea contractelor de muncă, pe o perioadă
nedeterminată, ale domnilor Boldici Gabriel, Cristescu Silvian,
Tudor Martin, Dima Marius, Marin Florin;
2. Amânarea reunirii lotului de jucători al FC Universitatea
Craiova pentru ziua de vineri, 14 ianuarie 2011. 3.Până duminică,
16 ianuarie 2011, va fi numit un staf tehnic interimar”, se arată
în comunicatul grupării oltene.
Miercuri, managerul general al Universității Craiova, Victor
Pițurcă, nu a fost lăsat de jandarmi să intre în cantonamentul de
la Lunca Jiului. Pițurcă a sosit la cantonamentul Universității
Craiova însoțit de directorul tehnic Silvian Cristescu. De
asemenea, la cantonamentul Universității Craiova au fost prezenți
în această dimineață aproximativ 150 de suporteri.
Apoi, Pițurcă a avut o întâlnire cu suporterii, în care le-a
spus acestora că întregul staf tehnic și-a depus memorii la FRF,
deoarece nu și-au primit banii de la club. El le-a explicat fanilor
problemele care sunt la club și că există datorii foarte mari.
Suporterii și-au declarat susținerea față de tehnician și au
anunțat că vor protesta împotriva patronului clubului.