Acuze INCREDIBILE după victoria CFR-ului la Sibiu:** ‘Arbitrul ne-a tratat ca pe niște cerșetori, pe unii colegi i-a înjurat’

Într-un meci în care a pornit ca outsider clar, Voința Sibiu i-a ținut piept cu brio lui CFR și a părut, în unele momente, aproape chiar de victorie. Câteva decizii cel puțin discutabile ale arbitrului Radu Petrescu au schimbat însă complet fața jocului, conform fotbaliștilor sibieni.
Printre cei mai dezamăgiți jucători a fost Iulian Popa, jucătorul sancționat cu fault la căderea lui Beto care a dus la anularea unui gol valabil a Voinței. „Nici măcar nu l-am atins pe Beto. Într-un fel a fost inteligent și a simulat, dar oare ce învață un copil care vine la meci? Să trișeze?”, spune Popa, vizibil marcat de evenimentele din cursul jocului. „Așa ceva nu îți face cinste. El, care e la un nivel mult mai mare și câștigă într-o lună cât noi într-un an ar trebui să promoveze sportivitatea„, mai punctează atacantul.
„Arbitrul ne-a tratat ca pe niște cerșetori”
Atacantul stânga al Voinței crede cu tărie că formația sa merita victoria, despre care spune că le-a fost luată de către centralul Petrescu: „Am fi meritat clar să câștigăm, am fost cel puțin la același nivel cu ei. Arbitrul m-a făcut să cred, la un punct, că am făcut ceva rău. Îmi era frică să protestez, ca să nu îmi dea al doilea galben. Ți-e scârbă când vezi ce se întâmplă. Când i-am cerut explicații, ne-a tratat ca pe niște oameni veniți la cerșit, care miroseau urât„. Mai mult, Petrescu e acuzat că i-ar fi înjurat pe sibieni, care cataloghează arbitrajul ca fiind „penibil”, reclamând golul anulat, un penalty neacordat și acordarea loviturii libere indirecte din careu la faza golului echipei lui Costa. „Colegii mi-au spus că Petrescu i-ar fi înjurat pe tunelul dinspre vestiare. Nu pot să redau cuvintele pe care le-a folosit. Când faci tot ce poți și cineva îți fură rezultatul simți o frustrare, un sentiment incredibil. Nu mi-e rușine să spun că am plâns la vestiare. Poate e mai bine așa, m-am descărcat, altfel cine știe ce făceam. E cea mai mare dezamăgire pe care o trăiesc în ultimii ani„, mai zice Popa.
Moment emoționant la finalul meciului

Deși foarte supărat după partida cu CFR, Popa a ținut să își laude antrenorul, pe Alexandru Pelici, despre care spune că e unul din tehnicienii de top din România. „Alex Pelici e un om extraordinar, nu îmi găsesc cuvinte să spun ce fel de om este. Modul în care ne-a strâns împreună la final m-a răvășit. Merită să fie unul din marii antrenori ai României„. Cuvintele lui Pelici pentru jucători, la finalul meciului, au fost: „Pentru mine voi sunteți adevărații câștigători, sunteți niște campioni”

Sunt curios ce măsuri va lua domnul Crăciunescu. Parcă văd că va lua șase luni, apoi i se va reduce pedeapsa la două etape, precum s-a întâmplat cu Chivulete după meciul cu Petrolul
Iulian Popa, atacant Voința
Vreau neapărat să le mulțumesc suporterilor. Nu am mai simțit ce am simțit azi de la meciul cu Steaua, sau de la baraj.Sunt niște oameni extraordinari. Vom ocupa minim locul 12, o merităm. Nu am fost cu nimic sub Dinamo, Rapid, Oțelul sau CFR
Iulian Popa, atacantVoința
Articol scris de Mihai CINPOERU
Publicat: 28 11. 2011, 08:13
Actualizat: 28 11. 2011, 08:59