Nigerianul Olubayo Adefemi, care a evoluat în turul acestui campionat la Rapid, a semnat cu formația SCÂ Rheindorf Altach, ocupanta ultimului loc în campionatul Austriei.
Fotbalistul de 23 de ani a ajuns liber de contract la gruparea din Giulești în septembrie 2008 și nu a petrecut decât 4 luni în România. El nu s-a alăturat lotului giuleștenilor pentru pregătirea de iarnă și nici nu a fost de găsit, oficialii Rapidului încercând în repetate rânduri să-l contacteze telefonic.
Directorul general al "alb-vișiniilor", Grigore Sichitiu, spune că oficialii clubului austriac trebuie să se prezinte la București pentru perfectarea transferului: "Eu îi felicit pe oficialii clubului din Austria pentru că au semnat cu un jucător aflat în continuare sub contract cu Rapid. Adefemi ne-a tot spus că nu a fost plătit și că nu se mai întoarce, dar cazul lui nu se judecă nicăieri, nici la FRF și nici la FIFA. Nimeni nu ne-a înștiițat nimic. El este încă trei ani sub contract cu noi și le transmit austriecilor să se uite în regulamentele internaționale să citească ce sancțiuni există pentru semnarea unei înțelegeri cu jucătorul unui alt club fără acordul acestuia. Noi le-am făcut deja o adresă și le-am trimis-o. Dar în același timp am sesizat FRF, FIFA și federația asutriacă"
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER