„Adevăratul derby al României este FC Argeș – ‘U’ Craiova”
Patronul grupării FC Argeș, Cornel Penescu, a declarat că adevăratul derby al campionatului se va disputa vineri de la ora 19, între echipa sa și Universitatea Craiova.
"Adevăratul derby al României va fi vineri, se vor întâlni două dintre echipele cu cei mai puțini străini din lot, cu jucători din propria pepinieră, care au ajutat și vor ajuta mereu naționala. Până acum am văzut doar derby între argentinieni, portughezi și brazilieni. Avem mulți jucători buni în această regiune, ce ne trebuie atâția străini", a declarat Penescu.
Oficialul grupării piteștene spune că se tem de meciul cu Universitatea Craiova: "Îmi este teamă de acest meci. Craiova joacă fotbal, chiar a avut meciuri mai bune, față de noi. Va fi un meci între două echipe, care le place să atace, nu să se apere. Noi ne vom juca șansele și sperăm să câștigăm. Craiova nu a reușit să bată FC Brașov, după victoria de la Urziceni. Sper ca noi să reușim să uităm victoria cu Rapid și jucătorii să se concentreze pentru meciul de vineri".