Adevăratul motiv pentru care DDB a împrumutat-o pe Dinamo! Fanii își pot mări numărul de acțiuni după ieșirea din insolvență
Dinamo trăiește în această perioadă din banii DDB, asociația fanilor virând sume importante în conturile clubului.
Fanii au ținut-o pe Dinamo în viață în ultimele sezoane și, în lipsa unui finanțator, DDB face în continuare toate eforturile pentru a asigura liniștea financiară în club. Liderii Doar Dinamo București au anunțat, prin intermediul unei postări pe pagina de facebook a Peluzei Cătălin Hîldan, că au ales să vireze banii sub formă de împrumut pentru că această variantă le oferă mai multe avantaje.
Fanii își vor putea mări numărul de acțiuni peste trei ani, când clubul ar urma să iasă din insolvență.
De ce a împrumutat-o DDB pe Dinamo
Banii strânși de DDB de la suporteri au ajuns în conturile lui Dinamo sub formă de împrumut, iar board-ul asociației a adus lămuriri privind acest subiect. Fanii au ales această soluție pentru că le poate da un mare avantaj la ieșirea din insolvență, când ar putea să își mărească numărul de acțiuni, dar și pentru a nu îi da o mână de ajutor finanțatorului invizibil, Pablo Cortacero.
„Oare a înțeles toată lumea de ce banii strânși prin DDB sunt dați sub formă de împrumut către club? E foarte important să înțelegem asta! Pentru că multă lume ne ceartă că am împrumutat clubul în loc să virăm banii pur și simplu. Dacă nu ar fi fost împrumuturi, toți banii suporterilor ar fi constituit un suport pentru „spanioli”. Am pus ghilimele pentru că spaniolii de fapt sunt niște români care au încercat să îngroape Dinamo. Ar fi însemnat să le dăm bani care să rezulte ca o contribuție a tractoristului Pablo, băgat în față de săpașii români. Tot ajutorul nostru ar fi fost în favoarea lor.
Încă un detaliu foarte important: Toți banii cu care suntem înscriși la masa credală se pot transforma în acțiuni la ieșirea din insolvență. Asta se poate întâmpla peste 3 ani. Până atunci, sunt foarte importanți banii cu care ajutăm în timpul insolvenței, pentru că și aceștia se vor transforma în alte procente din acțiuni. Tot ce facem este pentru a salva Dinamo. Este singura motivație. În orice moment se va ivi un investitor serios, care vrea binele lui Dinamo, va fi binevenit alături de noi.”, se arată în comunicatul remis de PCH și distribuit pe rețelele de socializare de pagina oficială de facebook a DDB, care a confirmat, astfel, aceste informații.