Adevăratul motiv pentru care Dragoș Nedelcu a refuzat momentan împrumutul la MOL Vidi! De ce s-a blocat transferul în Ungaria și cum nu l-a putut convinge Gigi Becali să plece! | EXCLUSIV

Transferul lui Dragoș Nedelcu (22 de ani) la MOL Vidi s-a transformat într-un adevărat fiasco după ce mijlocașul defensiv a refuzat în ulimul moment trecerea la vicecampioana Ungariei. Gigi Becali însuși a fost incapabil să ofere o explicație pentru gestul fotbalistului pe care îl plătește, dar ProSport a aflat motivele care au condus la decizia luată de Nedelcu.

În ultimele două săptămâni, unul dintre subiectele fierbinți din jurul vicecampioanei FCSB a fost transferul lui Dragoș Nedelcu la MOL Vidi. Adus în curtea roș-albaștrilor în urmă cu doi ani și jumătate ca una din marile speranțe ale fotbalului românesc, mijlocașul defensiv nu a reușit să se impună deloc în garnitura echipei lui Gigi Becali, care vrea de ceva vreme să își recupereze investiția.

Gigi Becali l-a adus pe Dragoș Nedelcu ca „noul Pique”

În vara lui 2017, FCSB plătea Viitorului 1,75 milioane de euro pentru 80% din drepturile federative ale lui Nedelcu. Mijlocașul care peste câteva zile va împlini 23 de ani era transferat la echipa lui Becali alături de Romario Benzar, iar Gigi Becali exulta.

Am luat ce e mai bun în România. Nedelcu nu va putea fi mijlocaș central mai bun decât Casemiro, dar va ajunge fundaș mai mare ca Pique”, explica patronul FCSB strategia în privința noului transfer. Ulterior, Becali a mai achitat 500.000 de euro doar pentru a fi sigur că deține toate drepturile asupra fotbalistului căruia îi plasase o clauză de reziliere de 50.000.000!

Devalorizarea lui Dragoș Nedelcu a încurcat negocierile lui Becali

Fragil din punct de vedere psihologic, așa cum au explicat în ultima vreme mai mulți antrenori care l-au pregătit, Nedelcu nu s-a impus. El nu a dat randament nici pe postul său obișnuit, cel de mijlocaș defensiv, și nici n-a reușit să se adapteze la cerințele postului de stoper. Ușor-ușor, fotbalistul care într-o vreme era văzut de Cosmin Contra drept cel mai bun jucător al Ligii 1 a intrat în anonimat.

Atât de serioasă a fost căderea lui Nedelcu încât la Campionatul European de tineret din Italia, acesta a fost tiular doar în meciul cu Franța, atunci când Rădoi a odihnit titularii. În rest, a mai bifat o singură prezență, ultimele 10 minute ale partidei cu Anglia.

Tocmai din acest motiv, Gigi Becali a avut argumente puține în negocierile pe care le-a purtat în această iarnă cu cei de la MOL Vidi. Inițial, ungurii plăteau două milioane de euro pentru un transfer definitiv al mijlocașului, dar patronul roș-albaștrilor a refuzat, cerând 500.000 de euro în plus. Evoluțiile șterse de la reluarea campionatului au spulberat însă curajul de negociator al lui Becali care, în cele din urmă, a acceptat toate condițiile maghiarilor: 500.000 de euro pentru un împrumut până în vară și o opțiune de 1,5 milioane de euro pentru un transfer definitiv.

În cele din urmă, Becali a acceptat, dornic să scape de un jucător care îl costa peste 200.000 de euro anual doar prin prisma salariului. În plus, reușea prin această mutare să își recupereze aproape în totalitate investiția făcută într-un jucător pe care nu îl mai vede ca pe o afacere.

Dragoș Nedelcu speriat de perspectiva rămânerii pe drumuri

Inițial, Nedelcu a acceptat mutarea la vicecampioana Ungariei, fiind atras atât de salariul aproape de trei ori mai mare oferit de maghiari, dar mai ales de schimbarea mediului. Fotbalistul creat în laboratorul lui Hagi de la Viitorul s-a deplasat inclusiv în țara vecină, acolo unde după efectuarea vizitei medicale urma să parafeze actele întocmite conform cerințelor sale.

Lucrurile s-au schimbat însă la 180 de grade chiar când Nedelcu trebuia să își pună inscălitura pe documentele cu pricina. Discuțiile cu apropiații, în special cu tatăl său, l-au trezit la realitate pe fotbalist.

Se temea că dacă lucrurile nu vor merge bine în Ungaria și nu va fi cumpărat de MOL Vidi, când se va întoarce la FCSB nu va mai avea loc nici măcar în lotul de 24”, a explicat un apropiat al lui Nedelcu pentru ProSport. Cu un statut deja incert la echipa lui Becali, e de înțeles temerea mijlocașului, care a ales să rămână și să se lupte pentru un loc de titular în echipa lui Vintilă.

E drept, mai există o șansa ca fiind pus sub presiune de Becali, mijlocașul să accepte în cele din urmă mutarea la MOL Vidi. Însă e greu de crezut că Nedelcu va accepta un transfer în aceeași termeni ca cei ai înțelegerii refuzate miercuri.


67 de partide a strâns Dragoș Nedelcu pentru FCSB în cele două sezoane și jumătate petrecute la roș-albaștri

12 meciuri a jucat Nedelcu în toate competițiile în acest sezon, timp în care a marcat un singur gol

27 de selecții a strâns mijlocașul la naționala de tineret

2 partide a jucat Nedelcu pentru naționala de seniori a României: cu Rusia, în 2016, și cu Chile, în 2018

Publicat: 13 02. 2020, 21:35
Actualizat: 14 02. 2020, 07:45