Adi Mutu clarifică relația cu noul antrenor: „N-a existat nicio secure a războiului între mine și Răzvan Lucescu”

  • Adrian Mutu spune că Petrolul are în continuare șanse la titlu, deși Cosmin Contra anunțase că locul 1 este un obiectiv aproape imposibil de atins

„Briliantul” are un nou antrenor la Petrolul, după ce Cosmin Contra a decis să accepte oferta de la Getafe. Fostul internațional român a mai lucrat cu Răzvan Lucescu la națională și speră să reușească împreună să aducă titlul la Ploiești. Despre cei doi s-a scris la acea vreme că ar fi în conflict, dar atacantul ploieștenilor neagă.

Mutu susține că n-a renunțat la gândul de a ieși campion în România, deși Cosmin Contra anunțase înainte de a pleca în Spania că Petrolul n-are șanse la titlu.

„Eu îl cunosc personal pe Răzvan și mai sunt câțiva băieți care au lucrat cu el. Nu a existat nicio secure a războiului între mine și el, acel conflict de care s-a vorbit a fost o alimentare a presei. Am avut ceva neînțelegeri, dar s-au rezolvat între timp”. Eu sunt liniștit oricum, fie că sunt căpitan, fie că nu. Este o onoare pentru mine să fiu căpitan. Chiar dacă este foarte greu, nu ne-am luat gândul de la titlu. Mai sunt în joc 36 de puncte”, a declarat Adi Mutu

Răzvan Lucescu l-a înlocuit pe Cosmin Contra în funcția de antrenor al Petrolului, după ce fostul fundaș a semnat cu Getafe până în 2016.

Publicat: 12 03. 2014, 21:37
Actualizat: 12 03. 2014, 21:38