Vineri seara, cosenzachannel.it scria cu subiect și predicat că Adrian Petre ar dori să se întoarcă acasă, la UTA. În acest sens, impresarul său, Cătălin Sărmășan, a solicitat rezilierea contractului pe care atacantul de 22 de ani îl are cu Cosenza, grupare la care arădeanul nu s-a simțit tocmai bine de la împrumutul de la FCSB. De altfel, arădeanul nu a marcat niciun gol în cele 9 apariții pentru italieni.
Bineînțeles, la ora aceasta vorbim despre o posibilitate ca Petre să se întoarcă acasă, în acest sens mai existând și alți pași de parcurs, iar unul dintre aceștia ar fi acordul FCSB-ului pentru această mutare.
Până una alta, Laszlo Balint a fost surprins să afle că impresarul Cătălin Sărmășan se zbate pentru revenirea lui Adi Petre în „alb-roșu”. „Cătălin Sărmășan este angajat al clubului UTA, este în conducerea clubului?”, a întrebat antrenorul arădean când a aflat de „speța” relatată de site-ul cosenzachannel.it
Mai departe, Balint a dat de înțeles că nu ar avea neapărat nevoie de întăriri în atac. „Nu știu nimic despre solicitarea lui Adi Petre sau a agentului său să vină la UTA. Nu am pomenit nimic despre Adrian Petre, chiar dacă în ultimele zile am tot discutat împreună cu conducerea despre anumite posibilități sau variante de a mai întări lotul. În acest moment eu cred că avem soluții, avem un lot echilibrat numeric și valoric și nu cred că e cazul să ne aglomerăm. Într-adevăr, avem unele probleme la postul de fundaș stânga, dar ați văzut că acum Bustea a intrat acolo și a făcut un meci bun la Iași. Așadar, în acest moment, cel puțin legat de subiectul Petre, eu nu știu nimic. Nu vreau să comentez pentru că nu e un subiect pe care să îl fi analizat sau discutat cu conducerea clubului”, spune Balint.
Nici Alexandru Meszar nu a dorit să detaileze „subiectul Petre”, spunând doar că deocamdată nu se pune problema revenirii atacantului arădean la UTA. Un „no comment” am primit și din partea impresarului Cătălin Sărmășan, care este prins și cu alte mutări în fotbalul italian. Vă reamintim că perioada de mercatto se închide în Europa pe 8 februarie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER