Dacă până acum în Ghencea distracția nu era pedepsită, beția lui Dayro Moreno din urmă cu o săptămână a dat naștere unor noi reguli. Conducerea a stabilit o măsură drastică pentru petrecăreți: cine mai calcă pe bec va fi, fără discuții, retrogradat la formația secundă.
Săptămâna trecută, columbianul a fost muștruluit zdravăn și amenințat că, dacă se va mai întâmpla un astfel de eveniment, nu va mai fi iertat. Tot săptămâna trecută, stafful tehnic a ținut un scurt discurs echipei.
„Vreți să ajungem ca Dinamo?”
„Nu vreau să ajungem pe urmele dinamoviștilor. Nu vom mai tolera astfel de ieșiri. Cine nu va lua în seamă această regulă va fi trimis la echipa a doua, indiferent de numele acestuia”, a strigat Stoichiță la ai săi. Discursul a avut efect, pentru că și jucătorii au îmbrățișat ideea și au cerut conducerii să nu facă concesii: „Cine greșește să plătească! Să nu anunțăm că va fi sancționat și apoi să uităm. Toți suntem egali, iar măsurile trebuie să fie aceleași pentru toți”. Nu se dau amenzi pentru beție!
Ieșirea în club este taxată doar cu retrogradarea la echipa a doua, nu și cu sancțiuni financiare. „Amenda nu este o soluție”, au dezvăluit surse din cadrul clubului, care au explicat și de ce această decizie nu este luată în calcul: „Pe jucători nu prea îi interesează că vor fi amendați. 1.000 de dolari nu e o sumă prea mare pentru ei, iar ieșirile pot continua. În schimb, retrogradarea la Steaua II pentru o perioadă nedeterminată îi va face să se gândească de două ori înainte de a merge în club”. Prin această măsură, șefii speră să-i sperie pe fotbaliști pentru a nu mai fi surprinși în ipostaze care ar dăuna imaginii Stelei.
Este adevărat că am avut în vestiar o discuție pe această temă. Am hotărât să nu se mai iasă în cluburi decât în cadru organizat, eventual după unele meciuri, pentru a nu se mai repeta discuțiile care s-au creat în jurul lui Dayro.Să nu credeți că Dayro nu a fost muștruluit! Totuși, el n-a fost amendat Valeriu Argăseală, președinte Steaua
Petre Marin pe dreapta?
Ieri, la antrenament, Stoichiță a comandat un joc școală pentru a pregăti meciul de la Ploiești. Surpriza în echipă ar putea apărea pe banda dreaptă, acolo unde tehnicianul se gândește să-l introducă pe Petre Marin, iar Rada să fie fundașul stânga. Foarte probabil, „Lippi” va alcătui defensiva în următoarea formulă: Petre Marin, Ghionea, Baciu, Rada, urmând ca Pawel Golanski să fie doar rezervă. În atac, Stoichiță pare decis să-i titularizeze pe Bogdan Stancu și Kapetanos, însă o hotărâre se va lua în cursul zilei de astăzi, având în vedere că în lot sunt fotbaliști cu nume, precum Tănase, Dayro Moreno sau Surdu, care ar putea fi lăsați azi pe bancă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER