Lucian Sânmărtean (40 de ani) e pesimist în privința transferului lui Florinel Coman (22 de ani) în MLS, la Orlando City, după cum ProSport a anunțat la începutul lunii aprilie.
„Pe Coman doar banii îl pot atrage în America. Oricine îmi spune mie, din campionatul din America cred că va fi destul de greu să rămână ancorat la echipa națională. Și cred că are vârsta să mai aștepte un pic. Chiar dacă pe el poate l-ar satisface situația financiară, pentru club la fel, pentru că e suma mare.
Poate e un minus pentru Coman, ar trebui să mai joace și să incerce undeva în Europa. Să rămână în contact cu echipa națională. Are talentul necesar pentru a continua la o echipă foarte bună din Europa”, a declarat Sânmărtean pentru AntenaSport.
„În perioada de criză când toată lumea se ferește să facă investiții, să cumpere sau să vândă, uite că jucătorii de la FCSB sunt la mare căutare” – Lucian Sânmărtean
Prosport.ro a aflat că Gigi Becali negociază cu Orlando City, formație care ocupă locul 9 în clasamentul din MLS (Major League Soccer), Confederația de Est. Americanii s-au interesat de serviciile lui Florinel Coman, iar dacă latifundiarul din Pipera va ajunge la un acord cu formația din MLS, atunci ”Mbappe de România” se va duela cu Alexandru Mitriță, jucătorul lui New York City.
Orlando City, echipa care negociază cu Gigi Becali pentru transferul lui Florinel Coman, a terminat anul 2019 pe locul 11, cu 37 de puncte, după ce în 34 de meciuri a bifat 9 victorii, 10 remize și 15 înfrângeri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER