Șansele ca fundașul George Ogăraru să revină la Steaua în pauza competițională par din ce în ce mai mici. Jucătorul lui Ajax a declarat astăzi că nu este mulțumit de oferta venită din partea oficialilor grupării „roș-albastre” și că simte că singurul motiv pentru care a fost contactat e că polonezul Pawel Golanski refuză să-și prelungească.
„Au fost negocieri cu Steaua. Am fost sunat de patronul Stelei, care mi-a făcut oferta de a veni în Ghencea chiar din iarnă. Am vorbit, însă nu intru în detalii financiare, nu vreau să fac transferuri prin presă. […] Nu cred, însă, că sunt dorit îndeajuns în Ghencea în momentul de față, judecând dupa atitudinea conducerii steliste sau, mai degraba, dupa oferta făcută. Conteaza și situația financiară, dar nu am pus-o pe primul loc. Este mai importantă stabilitatea. În momentul in care mai am sase luni de contract și mi se oferă tot atât de la Steaua, nu e prea avantajos. Îți dorești mai mult la vârsta pe care o am eu. Niciodata nu am vorbit despre bani și nici nu vreau să deschid acest subiect, dar dacă o echipă te vrea trebuie să îți facă o oferta tentanta. Aș fi vrut să simt că sunt dorit acolo, dar nu pentru șase luni, pentru a fi folosit la nevoie, pentru că Golanski nu mai vrea să își prelungească contractul. Aș fi vrut sa am o stabilitate din punctul ăsta de vedere„, a declarat George Ogararu la Sport Total FM.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER