ADIO Rapid: Julio Cesar, la un pas de Vitoria Guimaraes!
Guimaraes dorește să-și întăreasca atacul, iar numele rapidistului Julio Cesar este pe lista diriguitorilor clubului lusitan. De altfel, jucătorul în cauză este așteptat să apară în Portugalia peste câteva zile, cu atât mai mult cu cât brazilianul a mai jucat în țara iberică, la Estrela Amadora și la Gil Vicente.
Oficialii lui Rapid București doresc să scape cu orice preț de brazilian, al cărui salariu e considerat prea mare. Astfel, Julio Cesar ar veni gratis la Guimaraes, acesta fiind și principalul motiv pentru care mutarea ar fi agreată de patronii grupării. Referindu-se la perioada petrecută în Europa, ziarele portugheze precizează că Cesar, acum în vârstă de 28 de ani, a lăsat amintiri frumoase.
În timpul perioadei Estrela Amadora a intrat pe teren în 25 de partide și a marcat nouă goluri. După un an petrecut la Amadora s-a transferat la Gil Vicente, în 2004, dar în ianuarie 2005 a plecat în Grecia, la AEK Atena, evoluând în Liga Campionilor cu gruparea elenă.