ADIO TITLU!** „Am pierdut pe teren meciurile cu Dinamo și Unirea! În minuni nu mai cred demult!”
Marian Iancu a declarat că meciul de la Brașov, din ultima etapă, nu mai are nicio miză pentru el, deoarece este convins că Timișoara nu mai poate câștiga titlul.
Patronul bănățenilor a declarat că se va concentra pe câștigarea Cupei României, dar avertizează că nu va fi prezent la acest meci dacă centralul ales pentru a oficia această partidă, Cristi Balaj, nu va fi schimbat.
"Nu mă interesează meciul din seara asta. Nu o provocare pentru mine. Merg la meci, apoi vin înapoi la hotel și mă odihnesc. O să fiu un simplu spectator. Am câștigat punctele pe teren, dar am pierdut pe teren cu Dinamo și cu Unirea și în minuni nu mai cred demult. Am pierdut, mergem mai departe, câștigăm campionatul viitor. Mă interesează finala Cupei și să-l schimbe pe Balaj. Dacă nu îl schimbă pe Balaj, nu mă mai duc nici la finala Cupei. Când arbitrează CFR-ul, Balaj nu mai e un arbitru curat.", a declarat Iancu la gsptv.
Întrebat cine va fi antrenorul Timișoarei în sezonul viitor, Iancu a răspuns ironic: "Bill Clinton va fi noul antrenor! Va veni și va cânta la saxofon pentru a ne binedispune".
Â