Adios, Cesinha!**
După ce Marius Constantin a căzut la datorie chiar înaintea
derby-ului cu Dinamo, un alt rapidist și-a luat duminică seara la
revedere de la acest sezon. Cesinha (foto) s-a accidentat de unul
singur în minutul 51 al meciului cu alb-roșiii și a fost înlocuit
imediat cu Helder.
Marian Dumitru, medicul echipei, spune că-l va supune pe Cesinha
unui examen RMN pentru a vedea dacă este vorba doar de o întindere
la coapsă sau dacă mușchiul prezintă chiar leziuni mai grave. În
orice caz, pentru mijlocașul brazilian, meciul cu „câinii” pare să
fie ultimul în tricoul Rapidului, având în vedere că mai sunt de
disputat doar patru etape din acest campionat, iar de la vară va
părăsi Giuleștiul. Altfel, Ioan Andone are mari probleme în
alcătuirea primului „11” pentru meciul de la Mediaș, cu Gaz Metan.
În afara accidentaților Constantin și Cesinha, alți doi titulari
sunt indisponibili. Bozovic a luat „roșu” cu Dinamo și automat este
suspendat pentru un joc, iar Adrian Iordache a încasat al patrulea
cartonaș galben și este nevoit să stea pentru cumul de cartonașe.
În aceste condiții, Ovidiu Herea și Diego Ciz își reiau miercuri
locul în prima echipă a Rapidului.
„Rapid a fost ca Barcelona”
Patronul Rapidului, George Copos, s-a declarat dezamăgit de scorul
din meciul cu Dinamo, dar nu și de evoluția echipei. Mai mult, a
avut puterea să compare derby-ul din Giulești cu returul
semifinalei Ligii Campionilor dintre FC Barcelona și Inter Milano:
„Cine se aștepta ca Barcelona să nu meargă în finală după ce a
jucat atât timp cu un om în plus? Așa a fost și la noi, din păcate
nu am avut noroc. Asta este!”.
Mircea Bornescu a schimbat prefixul
Venit la Rapid de la Universitatea Craiova după o veritabilă
telenovelă, Mircea Bornescu a ajuns titular incontestabil în poarta
Rapidului și om decisiv în multe partide ale giuleștenilor. Ieri,
cel poreclit „Pepe” a împlinit 30 de ani. „Pepe” a fost felicitat
în avans de galeria alb-vișiniilor la meciul cu Dinamo, suporterii
cântându-i „La mulți ani!”.