Administratorul judiciar al clubului a dispus rezilierea unilaterală a contractului cu Ganea! Antrenorul va primi luni notificarea oficială

Conducătorii Universității Cluj au decis să se despartă de Ionel Ganea, ca urmare a rezultatelor mult sub așteptări din acest sezon.

Picătura care a umplut paharul a fost egalul cu Săgeata Năvodari, scor 1-1. Ioan Mărginean, președintele lui „U” Cluj, a spus că nu-l mai vrea antrenor pe Ionel Ganea, dar măsura trebuia aprobată și de administratorul judiciar.

Ganea era protejat de o clauză de 100.000 de euro, însă administratorul judiciar al clubului, Marieta Anastasescu,  a dispus rezilierea unilaterală a contractului, anunță ZiuadeCluj.

Ganea va primi mâine o notificare oficială cu desfacerea angajamentului, iar dacă va refuza să o primească îi va fi trimis un executor judecătoresc. Refuzul primirii notificării de la un executor judecătoresc echivalează cu acceptarea notificării, aceasta fiind o chestiune procedurală.

Ionel Ganea nu renunță la contractului cu Universitatea, chiar dacă administratorul special Ioan Mărginean i-a cerut demisia. Antrenorul a vorbit pentru www.prosport.ro despre relația sa cu Mărginean și-i cere la rândul său acestuia să plece.

Publicat: 29 09. 2013, 16:05
Actualizat: 29 09. 2013, 16:06