Adrian Cristea îi amenință pe tinerii Stanciu și Iancu! Iordănescu: „Eu nu l-aș fi adus niciodată la Steaua”

Ultimul transfer al Stelei, mijlocașul Adrian Cristea, nu este văzut cu ochi buni nu doar de către suporteri, ci și de fostele glorii ale clubului roș-albastru. Anghel Iordănescu susține că venirea „Prințului” va reduce din șansele de joc ale tinerilor Nicușor Stanciu și Gabriel Iancu.

„Eu nu l-aș fi adus niciodată pe Adrian Cristea la Steaua. Este un fotbalist talentat, dar are o vârstă și este un fiu risipitor. Eu nu l-aș fi vrut pentru că astfel se anulează din șansa unor jucători ca Stanciu sau Iancu de a prinde mai multe meciuri la Steaua”, a spus Iordănescu la DigiSport.

De altfel, într-un interviu acordat DigiSport, Cristea a dezvăluit și unde i-ar plăcea să joace în actualul sistem de joc al Stelei, posturile vizate fiind cele pe care la Tbilisi au fost titularizați Cristi Tănase, respectiv Nicușor Stanciu:

„Nu am venit la Steaua doar ca să ies la număr, vreau să joc. În 10 zile, maximum două săptămâni, voi fi apt din punct de vedere fizic. Aș prefera să joc în banda stângă sau în spatele vârfului”.

Publicat: 31 07. 2013, 17:39
Actualizat: 31 07. 2013, 17:40