Adrian Iencsi, la Ora de ProSport:** „E dezamăgitor ce se întâmplă la Rapid! Nu știu ce le spune Rada…”

Invitat la Ora de ProSport, Adrian Iencsi a comentat situația de la Rapid și s-a declarat dezamăgit de atitudinea fotbaliștilor antrenați de Marian Rada.

Fostul internațional român spune că situația financiară de la echipă nu trebuie să se transforme într-un alibi pentru jucătorii Rapidului și îi transmite lui Marian Rada că ar trebui să meargă mai mult pe mâna tinerilor promovați de la echipa secundă.

„Deja ne-am obișnuit cu lucurile de la Rapid, cu insolvența.

Din ce am văzut pe teren, totul merge foarte prost. Cu trei excepții, toți sunt jucători cu experiență, care au acceptat să rămână aici. Tocmai din acest motiv e dezamăgitor. Se spune că au jucat mulți tineri, dar nu i-am văzut.

Sunt jucători care sunt pe banca de rezerve, dar nu sunt folosiți.

Rapidul stă prost ca și echipă, în ansamblu. Tot timpul îi văd cu capul în pământ, nu au atitudine.

Nu știu ce le spune Marian (n.r. Rada) acolo, că nu văd nimic. Când vine cu pretexte că echipa e în insolvență, că sunt tineri la echipă… nu are nicio legătură. Important e să vedem că echipa joacă, atitudine.

La mijloc avem un Grigorie, un Nicolae Grigore, un Roman. Sunt jucători care au trecut pe la echipa națională… Mardare a fost la tineret…„, a declarat Iencsi la Ora de ProSport.

Emisiunea Ora de ProSport e LIVE pe Sport.ro, de la 15:00, de luni până vineri.

Publicat: 26 03. 2013, 16:02
Actualizat: 26 03. 2013, 16:05