Adrian Ilie: „Trebuie să câștigăm cu 3-0”

Managerul sportiv al Stelei, Adrian Ilie, a declarat în direct la Telesport că roș-albaștrii ar trebui să câștige cu 3-0:

"Steaua ar trebui să câștige cu 3-0. Nu putem schimba noi regulamentele. La vestiare unii dintre conducătorii rapidiști au dat în ușă, iar unii dintre jucători au strigat niște lucruri mai urâte, dar acum lucrurile s-au calmat. Nu știu ce vină avem noi că arbitrul a luat această decizie. Nu s-au întâmplat lucruri mai grave, erau oameni de ordine acolo".

Meciul Rapid – Steaua a fost întrerupt în minutul 73, după ce arbitrul Alexandru Deaconu a fost lovit cu un obiect aruncat din tribună. După câteva minute de discuții cu observatorul Valentin Alexandru și după parlamentari cu oficialii celor două echipe, Deaconu a decis întreruperea partidei, la scorul de 1-0 pentru Rapid.

Echipa Steaua a părăsit terenul, în timp ce jucătorii rapidiști s-au certat cu arbitrul. Oficialii rapidiști au încercat să-l oprească pe Deaconu să iasă de pe teren.

Deaconu a plecat la vestiare sub escorta stewarzilor.

Publicat: 20 03. 2008, 23:40