Adrian Mihalcea a dat dispărut un jucător de la Dinamo: „N-a mai dat niciun semn de viață”

Mamaoutou N'Diaye si Linas Klimavicius in meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si CSM Politehnica Iasi, contand pentru Liga 1 Betano, desfasurat pe Stadionul Dinamo din Bucuresti, luni 4 februarie 2019. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Adrian Mihalcea, antrenorul lui Dinamo, a comentat situația reluării antrenamentelor și despre cantoamentul echipei, de la Săftica. Tehnicianul a „sunat” adunarea săptămâna trecută, rând pe rând au ajuns și membrii străini ai lotului, însă un singur jucător nu a putut ajunge la antrenamente.

Mihalcea a declarat că în continuare nu-l are la dispoziție pe mijlocașul Mamoutou N’Diaye și nu știe ce se întâmplă cu el întrucât nu au mai reușit să comunice, iar nimeni nu știe ce se întâmălă cu el.

Adrian Mihalcea nu știe ce se întâmplă cu N’Diaye de la Dinamo

Per total, Adrian Mihalcea se declară mulțumit de condițiile în care formația sa se antrenează, mai puțin de situația jucătorului din Mali, pe care îl așteaptă la pregătiri.

„Toți băieții sunt OK. Skovasja a sosit de trei zile alături de noi. A stat alături de copil, care a fost răcit, a făcut testul COVID-19, totul e în regulă, deja e la antrenamente. Ehmann a sosit vineri în țară, din Germania, va sta în carantină la domiciliu, conform protocolului, va efectua și testul, apoi se va alătura pregătirilor. N’Diaye e un caz special. N-a mai dat niciun semn de viață! Când va ajunge, va fi preluat de domnul Alexandrescu, de la Relații Internaționale, și va urma aceeași pași ca și Ehmann”, a declarat Mihalcea pentru GSP.

Probleme cu contractele jucătorilor s-au rezolvat

Tehnicianul a mai mărturisit că nu sunt probleme în ceea ce privește infectarea cu coronavirus, toți jucătorii având rezultate bune, iar situația contractelor jucătorilor, care expirau la 30 iunie, a fost rezolvată, mai puțin în privința a doi jucători care trebuie să ofere un răspuns curând.

„Chiar este foarte bine aici, suntem liniștiți, îți spun sincer că nu suntem afectați de toate discuțiile. Oricum se fac peste și fără noi! Joi am refăcut al doilea set de teste COVID-19, iar vineri am primit rezultatele. Toate sunt negative, ceea ce înseamnă că suntem în regulă. Peste o săptămână vom face al treilea set.

N-au fost probleme cu băieții cărora le expirau contractele pe 30 iunie. Au fost discuții de principiu, ne-am înțeles, voiau și ei să se acopere, la fel și clubul. Mai sunt doi care trebuie să dea un răspuns, sunt sigur că nu vor fi probleme. Eu am ținut legătura cu ei în permanență, m-am implicat. Dar nu aș spune că sunt manager! Discut cu jucătorii fiindcă suntem o familie. Nu-mi arog atribuții pe care nu le am. Pentru mine toți sunt importanți, trebuie să mă implic, acesta e serviciul meu”, a mai punctat Adrian Mihalcea.

Publicat: 23 05. 2020, 08:51