Adrian Mititelu dezvăluie:** „Patru miliarde m-a costat «sclavia» lui Găman”
Patronul Universității, Adrian Mititelu, a dezvăluit în această
seară, la postul local de televiziune TV Oltenia, cât a câștigat
Valerică Găman în perioada petrecută la Universitatea.
„Găman a încasat cam 4 miliarde de lei de când e la
Craiova, cam 4 miliarde am plătit sclavagismul ăsta, la Bărboianu
mai puțin”, a declarat Mititelu. Acesta a mai spus și că
el a fost cel care l-a impus în primul 11 pe Găman, chiar dacă și-a
atras nemulțumirea celorlalți jucători: „Mi-a venit rău
când am văzut ce au spus acești copii. Îmi pare rău de părinții
lor, mi-e rușine de rușinea lor, să spui atâtea lucruri urâte
despre oul care le-a făcut cel mai mare bine din viață.
Îmi aduc aminte când i-am văzut pentru prima dată. Pe Găman mi l-a
prezentat Stângă ca un tânăr de mare perspectivă și îmi mai
amintesc odată când Nicolo Napoli a spus că Găman trebuie să meargă
la Caracal împrumut. I-am spus lui Nicolo că e direct titular la
Universitatea. L-am impus în echipă pe Găman, ăsta e adevărul. I-am
spus lui Napoli: Găman plus 10. Chiar Dorel Stoica a venit la mine
în birou, că sunt băieții supărați că a fost impus Găman în echipă.
Așa a intrat Găman în echipă și acum mi-a zis că ce am făcut eu
pentru el”.
Mititelu este convins că cei doi jucători nu vor avea nicio șansă
să devină liberi de contract:
„Cu toate pilele lui Pițurcă, cu toată influența pe care
lasă impresia că o are, nu o să poată să-i ia. Cei doi o să vină cu
coada între picioare înapoi, abia îi aștept. Primăvara (n. r.
echipa a doua a clubului) are obiectiv la anul promovarea în liga a
treia”.