Adrian Mititelu Jr., fiul patronului de la FC U Craiova, a explicat cum au ajuns oltenii din nou la varianta Eugen Trică pentru postul de antrenor principal.
La aproximativ șase luni de la despărțire, Eugen Trică o va prelua din nou pe FC U Craiova, după ce oltenii l-au dat afară pe Flavius Stoican.
Va fi al treilea mandat al lui Eugen Trică la echipa lui Adrian Mititelu, după cele din 2019-2020, respectiv 2021. El a fost cel care a promovat echipa atât din Liga 3 în Liga 2, cât și din eșalonul secund pe prima scenă a fotbalului românesc, după o absență de zece ani.
Adrian Mititelu Jr. a vorbit despre obiectivul lui Eugen Trică la FC U Craiova și anume salvarea de la retrogradare și consideră că el este cel mai potrivit antrenor pentru gruparea din Bănie.
„Am realizat că după ce a plecat de două ori de la echipă i s-a făcut o nedreptate. E cea mai bună variantă, n-am pierdut niciun meci cu el. E cel mai potrivit, a venit momentul să ne reparăm greșeala. A fost foarte receptiv. N-a mai fost nimeni pe listă, n-am discutat cu niciun alt antrenor.
Avem nevoie de victorie ca de aur cu Sepsi. Urmează o perioadă grea, jucăm cu CFR, cu Dinamo, dar de-asta am promovat în Liga 1. Nu e un moment fericit, dar cred că se va crea emulația necesară pentru a depăși obstacolele. Nu vreau să comentez subiectul Stoican, nu-mi puneți întrebări tendențioase. Dacă el a zis că a avut neînțelegeri cu tata, vreți să vorbesc în numele lui? Întrebați-l pe el când iese de la închisoare, la anul.
A fost alegerea lui, nu s-au înțeles, s-au contrazis și s-a ajuns aici, că e mai bine să renunțe. Nu trebuie să ne ia valul, obiectivul lui Trică e salvarea de la retrogradare. Nu va sta pe bancă, are meci mâine cu Viitorul Tg. Jiu, apoi va rezilia și va semna cu noi”, a spus Adrian Mititelu Jr., la Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER