La doar câteva zile de la prezentarea oficială a lui Adrian Mutu, antrenorul Cosmin Contra a decis să îi ofere banderola fostului jucător al lui Ajaccio. Decizia a surprins, dat fiind faptul banderola ar fi fost așteptată, la rând, de Geraldo, Bornescu și Mustivar. Antrenorul și-a justificat alegerea simplu: „Am ales să-l numesc pe Mutu datorită experienței sale. A mai fost căpitan pe unde a jucat și vorbește mult pe teren. Uneori mai și ceartă!”.
Cu doar o zi înainte de revenirea oficială în campionatul românesc dupa 14 ani, Mutu a făcut publică o poză cu banderola pe care o va purta mâine, în deplasarea de la Brașov. Imaginea a creat vâlvă printre suporterii Petrolului, care l-au acuzat pe acesta de narcisism, dat fiind faptul că, pe lângă emblemă și culorile tricolorului, în centrul acesteia se află inițialele „Briliantului”.
Fanii au reacționat dur
„Ce e circoteca asta? Ți-a luat-o orgoliul înainte”, au comentat fanii la unison. Mutu nu a rămas fără reacție și le-a răspuns celor aproape 200 de contestatari ai banderolei: „Nu e vorba de orgoliu. Ideea e că sunt român și joc pentru FCP. Dacă ai tu o idee mai bună după cum ar trebui să fie banderola, deseneaz-o și trimite-mi modelul”, a spus acesta. După ce Mutu a postat poza cu banderola în culorile tricolorului, cu sigla Petrolului în centru și cu inițialele numelui său, fanii au reacționat dur la adresa noului căpitan. Decarul a vrut să încheie toată discuția. „Aceasta este doar banderola mea”, a conchis noul căpitan al echipei lui Cosmin Contra.
Are și ghete personalizate pentru meciul de mâine
Zilele trecute, Mutu le-a prezentat fanilor și ghetele pe care le va purta în partida contra celor de la FC Brașov. Perechea este personalizată cu două dintre poreclele fostului căpitan al naționalei: „Briliantul” și „Il Fenomeno”. Nu lipsește tricolorul și nici numărul 10 pe care fostul jucător al lui Ajaccio îl va purta la Petrolul în următorul an și jumătate. Și atunci, ca și acum, fanii au avut o reacție negativă: „Cât de penibil să fii?” și „Numai ghetele au rămas de tine”, au fost câteva dintre comentariile pe care acesta le-a primit pe o rețea de socializare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER