Războiul titanilor! Adrian Mutu versus Edi Iordănescu pentru postul de antrenor al lui CFR Cluj! Cele două tabere din club: pe cine susține Neluțu Varga și pe cine vor fotbaliștii | EXCLUSIV

Războiul titanilor! Adrian Mutu versus Edi Iordănescu pentru postul de antrenor al lui CFR Cluj! Cele două tabere din club: pe cine susține Neluțu Varga și pe cine vor fotbaliștii | EXCLUSIV
Adrian Mutu Edi Iordănescu antrenor CFR Cluj
  • Publicat:

E agitație la CFR Cluj după ce Răzvan Burleanu a negociat cu Dan Petrescu și antrenorul și-a dat acordul, verbal, să preia naționala României: Adrian Mutu și Edi Iordănescu se luptă acum pentru postul ce va rămâne vacant.

ProSport a aflat care sunt cele două tabere care s-au format în interiorul grupării ardelene și ce presiuni exterioare există.

Interesant este că, la limită, ambele variante sunt agreate de toate părțile și orice decizie va fi luată va fi susținută, ulterior, de toți cei implicați.

Clauza de reziliere dintre Petrescu și CFR, „dizolvată” de Varga?

CFR Cluj va avea, mai mult ca sigur, al treilea antrenor în acest sezon. După ce Marius Șumudică a fost forțat să plece de la formația din Gruia, acum e rândul lui Dan Petrescu să își facă bagajele. Așa cum ProSport a anunțat, tehnicianul ar fi acceptat propunerea lui Răzvan Burleanu de a prelua naționala României, după ce lui Mirel Rădoi i-a expirat contractul cu FRF.

Președintele Burleanu s-a deplasat personal la Cluj, alături de Mihai Stoichiță, pentru a negocia cu Petrescu, iar sursele noastre susțin că rezultatele au fost foarte bune. Concret, Petrescu și-a dat acordul verbal să preia prima reprezentativă.

Singura problemă existentă la această oră este clauza de reziliere pe care „Bursucul” o are trecută în acordul cu ardelenii, care se ridică la 600.000 de euro. FRF, prin vocea lui Mihai Stoichiță, a anunțat public că nu va achita niciodată o clauză pentru ca un antrenor să-și rupă contractul cu echipa de club unde activează.

Surse autorizate din anturajul grupării campioane au dezvăluit pentru ProSport că Neluțu Varga, patronul celor de la CFR Cluj, nu se va opune plecării lui Petrescu. Acest lucru se întâmplă pentru că întreagă operațiune are „binecuvântarea” mentorului lui Răzvan Burleanu, celebrul Vasile Dâncu, actualul Ministru al Apărării!

Varga a fost întotdeauna ascultător la sfaturile lui Dâncu sau la rugămințile acestuia, iar situația cu Petrescu intră în a doua categorie. Burleanu are nevoie de o lovitură de imagine și nu va fi blocat tocmai de un alt apropiat al mentorului său.

Adrian Mutu și Edi Iordănescu duc o luptă în doi pentru a-i lua locul lui Dan Petrescu! Neluțu Varga „trage” cu „Briliantul”, Vasile Dâncu e de partea fostului antrenor FCSB

Ce se va întâmpla, însă, la CFR dacă Dan Petrescu va lua cea mai râvnită funcție din fotbalul românesc? În acest moment, conform surselor noastre, în club există două tabere. Una îl susține pe Adrian Mutu, iar cealaltă îl dorește pe Edi Iordănescu.

Mutu este favoritul patronului Neluțu Varga, fiind un prieten al acestuia, și a mai fost în cărți să semneze cu ardelenii înainte ca Șumudică să fie adus, dar atunci Marian Copilu și aliații săi s-au opus vehement. Acum, fără Copilu la CFR, șansele ca Mutu să semneze sunt infinit mai mari, mai ales că este și liber de contract.

Cealaltă opțiune care are șanse reale se numește Edward Iordănescu. Plecat de la FCSB după scandalul incredibil cu Gigi Becali, Iordănescu se află și pe lista celor de la FRF pentru rolul de selecționer, dar este considerat încă fără o experiență suficient de mare, iar șefii federali nu mai vor să meargă pe mâna unui antrenor de acest gen, după experiența cu Mirel Rădoi.

Fiul lui Anghel Iordănescu a plecat de la CFR după neînțelegeri cu patronul Varga, dar relațiile s-au mai încălzit între timp, după ce antrenorul a fost de acord să păsuiască o bună bucată de timp campioana cu plata unei sume restante foarte mari. Acest gest a fost apreciat de finanțatorul ardelenilor. Și jucătorii cu greutate l-ar vrea pe Iordănescu jr., cu care au mai lucrat și pe care îl consideră un profesionist desăvârșit. Mutu, din acest punct de vedere, ar avea minusul de a nu fi antrenat un vestiar cu așa „greutate”. Pe de altă parte, ca fost jucător, „Briliantul” a trecut pe la echipe de top ale Europei, fiind el însuși un fotbalist aparte, din toate punctele de vedere.

Pentru varianta Edi Iordănescu insistă același Vasile Dâncu, omul determinant în numirea lui Dan Petrescu la CFR, dar și în „eliberarea” acestuia pentru discipolul Burleanu. Se poartă discuții intense între părți pentru a ajunge la un numitor comun și este posibil ca Varga, dacă va da acceptul final pentru ca „Bursucul” să plece fără să achite clauza, să își impună dorința și să îl aducă la echipă pe Adi Mutu.

Sursele noastre susțin că, deși există favoriți diferiți între Mutu și Edi Iordănescu, la nivelul clubului există un consens, la modul în care noul antrenor care va semna după plecarea lui Dan Petrescu va fi susținut total de ambele tabere, indiferent care va fi numele lui.

 

Andrei Trifan / Autor
Fotbalul este viața lui. Actualul Redactor-șef al ProSport s-a îndrăgostit de Sportul Rege pe vremea Generației de Aur și a jucat, el însuși, la nivel de juniori, pentru formațiile de Liga 1 Rocar și FC Național mai bine de 11 ani. A absolvit Colegiul Național Tudor Vianu, dar pasiunea ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×