Antrenorul Adrian Mutu (43 de ani) a fost la un pas să o preia pe Dinamo în iarnă, însă Iuliu Mureșan a insistat la acel moment pentru Flavius Stoican.
Dinamo a fost pregătită de patru antrenori de-a lungul sezonului recent încheiat, la finalul căruia a bifat prima retrogradare din istorie. „Câinii” au început sub comanda lui Dario Bonetti, apoi italianului i-au urmat în funcție Mircea Rednic, Flavius Stoican și Dusan Uhrin.
Adrian Mutu ar fi trebuit să facă parte din această listă, fiind deja înțeles cu Răzvan Zăvăleanu, dar „Briliantul” nu a mai ajuns la clubul pentru care a jucat între 1998 și 1999 deoarece administratorul special Iuliu Mureșan l-a dorit pe Flavius Stoican.
Iuliu Mureșan l-a instalat pe Flavius Stoican pe banca tehnică a lui Dinamo, cu toate că Adrian Mutu își dăduse acceptul să îi preia pe „câini”.
După ultima etapă din 2021, Mircea Rednic s-a trezit demis pe nepusă masă, iar locul lui a fost luat de Flavius Stoican. În locul „Puriului” ar fi trebuit să vină actualul tehnician de la Rapid, Adrian Mutu, care deja bătuse palma cu administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu, dar decizia i-a aparținut lui Iuliu Mureșan.
„Lucrurile erau stabilite dar nu s-a putut întâmpla pentru că susținerea trebuia să vină din mai multe părți. Nu eu am luat deciziile sportive.
Iată ce a făcut (n.r. Adrian Mutu) la Rapid, îmi pare rău că nu a venit la Dinamo”, a declarat Răzvan Zăvăleanu, prezent la Cluj pentru meciul de retragere al lui Adrian Mutu.
„Briliantul” era liber de contract în acel moment, după despărțirea de FC U Craiova, și în cele din urmă a preluat-o pe rivala lui Dinamo, Rapid, unde i-a luat locul lui Mihai Iosif.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER