Adrian Mutu nu va mai fi căpitanul Petrolului. Contra: „Marinescu este jucătorul care face diferența pe teren”

  • Cosmin Contra, antrenorul Petrolului, a dezvăluit  faptul că, odată cu revenirea lui Lucian Marinescu, „Briliantul” nu va mai avea privilegiul de a purta banderola de căpitan a „lupilor galbeni”
  • Ceahlăul – Petrolul e duminică, de la 20:45, pe Digisport

În cadrul unei conferințe de presă de dinaintea partidei împotriva Ceahlăului Piatra Neamț, antrenorul Petrolului, Cosmin Contra, a dezvăluit faptul că Adrian Mutu nu va mai fi căpitanul echipei. Lucian Marinescu, cel care a purtat banderola sezonul trecut, va reveni săptămână viitoare în programul echipei, după ce anul trecut a suferit o accidentare la menisc și a fost nevoit să se opereze: „Sper să îl am la antrenamente cât mai repede. Va intra cu echipa și, în funcție de modul în care se va mișca la pregătire, voi decide dacă va juca sau nu etapa viitoare. El va fi primul căpitan al echipei, un fotbalist de care am  nevoie și care face diferența pe teren”, a declarat Cosmin Contra. Astfel, Adrian Mutu va trebui să lase, cel puțin o perioadă, banderola personalizată care a creat vâlvă printre suporterii ploieșteni săptămâna trecută, când „Briliantul” a afișat-o pe un site de socializare.

„A început să-l întrebe lumea pe stradă dacă mai joacă fotbal”
Pentru Laurențiu Marinescu, anul 2013 a fost unul plin de ghinioane. După ce s-a accidentat în returul campionatului trecut și a trebuit să se opereze la ligamentele încrucișate, căpitanul Petrolului a ajuns din nou pe masa de spital după patru luni, de data aceasta din cauza unor probleme la menisc. În pofida acestor lucruri, clubul a avut încredere în calitățile jucătorului și la finalul lunii ianuarie i-a prelungit contractul până în vara lui 2016.

„A început lumea să-l întrebe pe stradă dacă mai joacă fotbal. Este demoralizat, mai ales că a avut și ghinioane. Cred că cineva i-a făcut voodoo”, a caracterizat Cosmin Contra  situația lui Marinescu.
Jucătorul ar putea reveni pe teren pe 16 martie, atunci când Petrolul va întâlni acasă pe Astra Giurgiu.
 

 

 

 

 

a intra cu echipa și în funcție de modul în care se va mișca la pregătire voi decide dacă va juca sau nu etapa viitoare. Partea bună este că el are o construcție a organismului, dar și o condiție fizică care-i permit să reintre rapid în ritmul de joc al echipei. Marinescu este un fotbalist important pentru mine. El va fi primul căpitan al echipei, un fotbalist de care am nevoie, care face diferența în teren”, – See more at: http://www.fanatik.ro/mutu-contra-177904#ad-image-0

 

Va intra cu echipa și în funcție de modul în care se va mișca la pregătire voi decide dacă va juca sau nu etapa viitoare. – See more at: http://www.fanatik.ro/mutu-contra-177904#ad-image-0
Va intra cu echipa și în funcție de modul în care se va mișca la pregătire voi decide dacă va juca sau nu etapa viitoare. – See more at: http://www.fanatik.ro/mutu-contra-177904#ad-image-0

 

Publicat: 08 03. 2014, 10:04
Actualizat: 08 03. 2014, 10:05