Adrian Mutu, reținut privind retrogradarea lui Dinamo: „Să mă doară sufletul e mult spus, dar mi-a părut rău!”
Adrian Mutu (43 de ani) recunoaște că a regretat retrogradarea lui Dinamo, dar a ținut să menționeze că nu a suferit din această cauză.
Antrenorul de la Rapid, care a evoluat pentru „câini” în perioada 1998-1999, spune că regretă dispariția lui Dinamo din Liga 1, astfel că „o să scoatem un derby din program”.
Adrian Mutu a aplaudat, în schimb, promovarea a două formații de tradiție ale fotbalului românesc, Petrolul Ploiești și Universitatea Cluj.
Adrian Mutu, reținut privind retrogradarea lui Dinamo: „Să mă doară sufletul e mult spus”
Adrian Mutu a jucat pentru Dinamo înainte de a-și începe cariera internațională, dar spune că nu a fost foarte afectat când „câinii” au luat drumul ligii secunde.
Antrenorul Rapidului își dorește, însă, cât mai multe echipe cu suporteri în Liga 1, deoarece, spune el, și jucătorii se mobilizează altfel când evoluează în fața unui stadion populat.
„Să mă doară sufletul e mult spus, dar mi-a părut rău. Eu cred că fotbalul românesc e mai sărac fără Dinamo. O să scoatem un derby din programul Ligii 1. Revin U Cluj și Petrolul. Mi se pare că următorul sezon e foarte interesant.
Cu Dinamo în Liga 1 ar fi fost și mai interesant, au revenit echipe de tradiție, s-a întors lumea la stadion. Au fost și la Petrolul fani, la Cluj, la FCSB, la Dinamo, la Craiova plin.
Eu cred că nivelul Ligii 1 ar crește din punct de vedere tehnic dacă ar veni oamenii la stadion. E o presiune în plus, jucătorul ar fi mult mai concentrat și ar da mult mai mult”, a declarat Adrian Mutu, potrivit Sport.ro.
Dinamo a retrogradat în Liga 2 după ce nu a reușit să treacă de U Cluj în barajul de menținere / promovare în Liga 1, 0-2 și 1-1. Formația din Șos. Ștefan cel Mare va evolua, astfel pentru prima oară în istorie în alt eșalon în afara primei divizii a României.