Foștii fotbaliști și antrenori din Ghencea sunt împărțiți în două tabere după escaladarea războiului dintre CSA Steaua și Gigi Becali, iar ultimul care și-a spus opinia este Adrian Neaga. Piteșteanul a vorbit despre actuala situație și nu a ezitat să-i transmită un mesaj clar lui Marius Lăcătuș, pe care l-a avut antrenor în una dintre cele două perioade în care a îmbrăcat tricoul roș-albastru.
„Îmi pare rău că am văzut oameni care au antrenat la Steaua și acum spun că asta nu e Steaua. Îmi pare rău, nu vreau să intru în polemică, dar toți cei care am fost la Steaua, jucători și antrenori, am jucat la Steaua care e în momentul de față în prima ligă”, a spus Neaga, ajuns între timp manager la ACS Poli, pentru Digi Sport.
Fostul atacant consideră că echipa lui Gigi Becali e continuatoarea echipei care a obținut toate marile performanțe, argumentul adus fiind că societatea nu a dispărut niciodată: „Eu am jucat la Steaua care e în Liga 1 în momentul de față. Asta e Steaua, pentru că nu s-a făcut o pauză, cum s-a făcut la alte echipe, și Steaua e aceeași pe care o știe toată lumea. E câștigătoarea Cupei Campionilor, în 1986, e semifinalista Cupei UEFA, în 2006.
Nu mă interesează ce se întâmplă, să se facă altă echipă a Armatei. Pentru mine, Steaua e cea patronată de Becali”, a mai spus Neaga.
Adrian Neaga a îmbrăcat tricoul Stelei între 2001 și 2005 și între 2007 și 2009. În a doua perioadă, atacantul a fost antrenat chiar de Marius Lăcătuș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER