Adrian Olah: „Va fi cel mai greu sezon din cariera mea”. Situația retrogradării din Liga 1 le dă fiori ieșenilor
Noul sezon al Ligii 1, care va începe în această săptămână și la finele căruia vor retrograda, în premieră, șase echipe, le dă fiori jucătorilor. La cei 33 de ani ai săi, căpitanul nou-promovatei CSMS Iași, Adrian Olah, unul dintre cei mai experimentați fotbaliști ce vor evolua în prima ligă în acest sezon, a recunoscut că acesta va fi cel mai greu campionat din cariera lui.
„Pentru mine, viitorul sezon va fi cel mai dificil din câte am prins eu în carieră în prima ligă, și am destule. Va fi foarte greu, în condițiile în care vor cădea șase echipe. Sunt câteva formații care se bat pentru primele locuri, iar celelalte pentru locurile vacante. Dar nu avem încotro, ne vom juca șansa și sper să fim deasupra liniei la finalul campionatului”, a declarat Adrian Olah.
Caparco: „Nu am auzit până acum la nimeni să retrogradeze șase echipe într-un an”
La rândul său, portarul italian Alessandro Caparco a declarat că nu a auzit până acum ca într-o țară să retrogradeze șase echipe într-un sezon. Chiar și în aceste condiții, goalkeeper-ul ieșenilor își păstrează optimismul.
„Sincer să fiu, nu am auzit până acum la nimeni să retrogradeze șase echipe într-un an. Dar dacă așa s-a hotărât, nu avem încotro. Va fi un sezon foarte greu, dar am încredere că ne putem menține în prima ligă”, a punctat Caparco. Acesta a adăugat că nu îl sperie concurența cu fostul campion al României, Branko Grahovac, portar venit în această vară în Copou: „Este normal să fie concurență, pe unde am fost am luptat pentru un post de titular. Să fie o concurență loială și cine este mai bun să apere”.
CSMS Iași revine oficial în Liga 1 luni, 28 iulie, pe teren propriu. De la orele 18:30, echipa antrenată de Marius Lăcătuș va juca împotriva Viitorului lui Hagi.