CFR Cluj nu îi dă nicio șansă Universității Craiova nici în Cupa României: „Avem puterea să câștigăm chiar la ei acasă!”

Jucatorii formatiei CFR Cluj reactioneaza dupa inscrierea unui gol in timpul meciului de fotbal contra echipei CS Universitatea Craiova din etapa a IX - a a Ligii 1, disputat pe stadionul Dr. Constantin Radulescu, luni, 20 septembrie 2021 DAN HORIA TAUTAN / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 8 poze

Adrian Păun, atacantul în vârstă de 26 de ani al lui CFR Cluj, s-a arătat încrezător după victoria cu Universitatea Craiova.

CFR Cluj și Universitatea Craiova s-au întâlnit în Gruia, în cadrul etapei a noua din Liga 1. Campioana a învins la limită, scor 1-0, datorită golului marcat de către Andrei Burcă, în minutul 20.

Cele două rivale se vor întâlni din nou în această săptămână, în șaisprezecimile Cupei României, dar în Bănie, joi, 23 septembrie, de la ora 21:30.

Adrian Păun, după CFR Cluj – Universitatea Craiova 1-0

Adrian Păun are mare încredere că echipa lui Dan Petrescu o poate învinge din nou pe Universitatea Craiova, de această dată în Cupa României. 

„Mister știe să ne motiveze. Și noi știm la rândul nostru să ne automotivăm. Încredere am avut cu toți antrenorii. Suntem jucători profesioniști și facem ceea ce ni se cere.

Știm ce ne așteaptă la Craiova, cu siguranță fanii lor o să facă o atmosferă incendiară. O să își dorească să ne învingă, dar cred că avem puterea să câștigăm chiar la ei acasă. Întotdeauna am avut și Cupa ca obiectiv. Este o competiție importantă și o vom trata cu seriozitate, cum am tratat-o în fiecare an. Din păcate, în anii trecuți, nu am reușit să câștigăm, dar anul acesta sperăm să o facem.

Mai avem multe meciuri de jucat, bineînțeles că ne dorim să mergem în primăvara europeană. La final vom trage linie, dar sperăm să ajungem în primăvara europeană”, a spus Adrian Păun, la flash-interviurile de după meci.

Publicat: 20 09. 2021, 23:23