Adrian Petre are un atu la FCSB. „Îl cunoaște foarte bine. L-a plăcut foarte mult ca jucător!”
Adrian Petre (22 de ani) a semnat în luna februarie un contract valabil până în vara anului 2024 cu FCSB, iar atacantul care ultima dată a jucat în tricoul formației Esbjerg fB are un atu la vicecampioana României.
Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF Răzvan Burleanu, a dezvăluit că Bogdan Argeș Vintilă îl cunoaște foarte bine pe Adrian Petre încă din perioada în care antrenorul în vârstă de 47 de ani era selecționerul echipei naționale a României U17. Mai mult, oficialul Federației Române de Fotbal susține că tehnicianul celor de la FCSB îl apreciază pe atacantul de la Arad.
„Vintilă îl cunoaşte foarte bine pe Petre. E născut ’98, generaţia pe care el a antrenat-o. El l-a plăcut foarte mult ca jucător. Fiind în aceeaşi generaţie cu Coman, Florinel era titularul de drept al postului, dar la Turneul de Elită, Vintilă l-a folosit pe titular pe Adrian Petre. Care a dat şi singurul nostru gol de acolo, cu Anglia. Din punctul ăsta de vedere, are un atu Adi Petre în persoana lui Vintilă”, a spus Andrei Vochin, la Telekom Sport.
Adi Petre a fost dorit de Gigi Becali și în 2017
Adrian Petre are șanse mari să debuteze în tricoul FCSB-ului la meciul cu Chindia Târgoviște de sâmbătă, ora 20.00, de pe Arena Națională. Atacantul în vârstă de 22 de ani nu va fi singurul care va bifa prima partidă pentru vicecampioana României, ci și Andrei Miron va face echipă în centrul apărării cu Bogdan Planic.
Adrian Petre a jucat pentru echipa națională a României la U17, U18, U19 și U21, iar alături de reprezentativa de tineret a fost la Campionatul European din Italia și San Marino din vara anului 2019, atunci când România a ajuns până în semifinale, acolo unde a fost eliminată de Germania.
Adrian Petre a început fotbalul la Atletico Arad, iar în iulie 2014 a făcut pasul către UTA Arad U19, urmând ca după un an să fie luat la prima echipă a arădenilor. Deși a fost dorit cu insistență de Gigi Becali, în 2017 a ales să meargă la Esbjerg fB, echipă care a pătit în schimbul transferului său 500.000 de euro.
- 12 selecții are Adrian Petre la echipa națională a României U21