Adrian Petre schimbă sistemul la FCSB! Ce pregătește Bogdan Vintilă

Adrian Petre, de la Romania U21, suteaza in meciul de fotbal contra selectionatei Irlandei de Nord U21 din preliminariile EURO 2021, disputat pe stadionul Anghel Iordanescu din Voluntari, luni, 14 octombrie 2019. ALEXANDRA PANDREA / MEDIAFAX FOTO

Bogdan Vintilă (47 de ani), antrenorul FCSB-ului, a primit atacantul mult dorit. Adrian Petre (22 de ani) a fost prezent în tribună la meciul cu Dinamo, scor 1-2, și se va alătura lotului roș-albaștrilor.

Antrenorul vicecampioanei este încântat de noul transfer realizat de către patronul Gigi Becali și a mărturisit că va schimba sistemul pentru a-l integra pe Adrian Petre.

„Adi Petre va fi integrat în cadrul echipei. Da, e nevoie de un atacant! Acum suntem în căutarile formulei potrivite. Cu venirea lui Adi Petre vom trece la un sistem cu atacantul central de profil. Gnohere, dacă se pregătește cum trebuie, s-ar putea să apară și el”, a declarat Bogdan Vintilă la conferința de presă de după meci.

Tânărul atacant a semnat cu FCSB un contract pe o perioadă de patru ani și jumătate și va concura pe post cu francezul Harlem Gnohere (31 de ani), care nu se află în grațiile patronului, și cu tânărul Cristian Dumitru (18 ani), care nu a prins niciun meci în tricoul FCSB-ului, în acest sezon, după revenirea de la Academica Clinceni, unde a fost împrumutat.

Adrian Petre se alătură „colecției” de tineri jucători pe care Gigi Becali vrea să îi crească și să îi vândă în străinătate pe milioane bune de euro: Florinel Coman (21 de ani), Darius Olaru (21 de ani), Dennis Man (21 de ani), Olimpiu Moruțan (20 de ani) și Răzvan Oaidă (21 de ani).

Cine este Adrian Petre

Originar din Arad, Adrian Petre a plecat la Esbjerg, în Danemarca, în iulie 2017, de la UTA (Liga 2), în schimbul sumei de 500.000 de euro.

Tânărul atacant a crescut la Atletico Arad, echipă de la care a făcut pasul la echipa U19 din cadrul clubului UTA, în iulie 2014. A debutat ulterior la echipa mare, în septembrie 2015.

5 goluri a reușit Adrian Petre în cele 19 meciuri jucate pentru Esbjerg în acest sezon

1,3 milioane de euro este cota lui Adrian Petre conform Transfermarkt

29 de goluri a marcat Adrian Petre în cele 39 de meciuri jucate pentru UTA între 2015 și 2017

Publicat: 17 02. 2020, 18:49
Actualizat: 17 02. 2020, 18:52