Adrian Toma va părăsi Iașiul

Adrian Toma va părăsi Iașiul
  • Publicat:

Aflat la final de contract, fundașul Adrian Toma (foto) a declarat că vrea să părăsească formația din Copou, nemulțumit de statutul de rezervă.

„Sunt de patru ani la Iași și, cu excepția sezonului trecut, pot spune că am petrecut o perioadă foarte frumoasă la Poli. În campionatul trecut am evoluat foarte puțin, în retur chiar deloc și nu mai stau, pentru că încă simt că mai pot evolua la un nivel ridicat. Practic, campionatul trecut a fost de coșmar pentru mine. Vreau să merg la o altă formație, poate chiar tot în prima ligă. Nu mi-a spus nimeni să plec, dar nici nu mi s-a propus prelungirea contractului, iar faptul că am fost ținut pe bancă atât timp îmi dă de înțeles că pasul pe care trebuie să îl fac este să plec de la Poli”, a declarat fundașul Adrian Toma. La final de contract cu clubul din Copou mai sunt Romulus Miclea și Traian Marc, ultimul având și el șanse mici să continue cu gruparea ieșeană, în condițiile în care Brăneț este aproape imposibil de scos dintre buturi.

4 sezoane a petrecut fundașul Adrian Toma în tricoul Politehnicii Iași

Narcis POHOAȚĂ‚
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de muncă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de…
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Un gigant auto francez mută locuri de muncă din UK în Bucureşti. În ce departament se vor face angajări
Un gigant auto francez mută locuri de muncă din UK în Bucureşti. În ce departament se vor face angajări
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
Lumea filmului este în zi de doliu. Marea actriță ne-a părăsit: Odihnește-te, mamă!
Lumea filmului este în zi de doliu. Marea actriță ne-a părăsit: Odihnește-te, mamă!
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul.…
×