Adriano Cristea
Cel poreclit „Prințul” s-a săturat de Dinamo și le-a
cerut șefilor o pauză de două luni, la fel cum a făcut și starul
brazilian Adriano, pe vremea când juca la Inter
Adrian Cristea și-a dat seama că îi lipsește ceva în meseria pe
care și-a ales‑o: concediul de odihnă! Haine scumpe, mașină
frumoasă 4×4, poreclă la fel, selecții la națională, ștampila de
talent pusă apăsat de către majoritatea oamenilor de fotbal,
atenția paparazzilor. Lucrurile bune dintr-o carieră mult mai
scurtă decât altele. Dar parcă lipsește ceva! „Prințul” a realizat
că în fotbal nu există concediu. Doar o săptămână maxim două la
final de tur sau de retur.
În rest, cantonamente, deplasări, meciuri multe. Și a trecut la
fapte. A cerut concediu în mijlocul campionatului direct de la
șefii săi, acționarii din „Ștefan cel Mare”. A fost doar o cerere
verbală, imediat după meciul cu Gloria Bistrița, atunci când a fost
luat la rost de către oamenii din lojă pentru evoluțiile sale din
ultimul timp. Este vorba de concediu de odihnă! Printre altele,
mijlocașul a spus că este obosit și și-a pierdut motivația, iar din
această cauză ar vrea două luni de pauză!
I-a
spus lui Piți că nu face faza defensivă
Nu este pentru prima oară când Adrian Cristea oferă explicații
șocante sau replici care lasă lumea cu gura căscată. De fapt,
„Prințul” este o fire ciudată, iar colegii lui de la Dinamo știu
cel mai bine acest lucru.
Fire retrasă, mijlocașul nu are foarte mulți prieteni la echipă,
stă de multe ori izolat. În trecut, pe vremea când se afla cu
echipa națională la Euro, „câinele” i-a spus lui Victor Pițurcă să
nu îi mai dea sarcini defensive. „Nea Piți, nu mă pune să mă apăr
că nu îmi place”, a sunat cerința șocantă a tricolorului. La fel,
în trecut, Cristea a spus că pentru el fotbalul este doar un
hobby.
Supărat și
plafonat
Adrian Cristea vrea cu orice preț să plece din „Ștefan cel Mare”
din mai multe motive.
1. Fotbalistul este principalul client al fanilor din „Groapă”.
Dacă în ziare este „Prințul”, în vestiar „Hagi” sau „Gică”, în
tribune porecla jucătorului se transformă în „Indolentul”. Cristea
este înjurat la fiecare meci, fanii fiind nemulțumiți că
fotbalistul nu pune osul.
2. Jucătorul este nemulțumit de salariul său, în jur de 100.000
de euro, mai ales că mulți dintre colegii săi care nu au jucat atât
de mult sau nu sunt titulari câștigă mai bine.
3. Fotbalistul spune că s-a plafonat în „Groapă”. Este unul
dintre cei mai vechi jucători de la echipă și vrea să schimbe
aerul. Transferul la Al-Ahli a picat, iar „Prințul” a fost nevoit
să continue în „Ștefan cel Mare”.
Zenga
l-a făcut să joace
Considerat un fotbalist cu multe calități, Adrian Cristea a oferit
mult prea puțin în raport cu talentul său. De departe, cel mai bine
i-a mers jucătorului în perioada Walter Zenga. Explicația?
Italianul îl lăsa să facă ce vrea pe teren. Nu îi dădea sarcini
defensive, îl lăsa liber. Astfel, în perioada Zenga, mijlocașul a
înscris cele mai multe goluri la Dinamo, la fel și la capitolul
pase de gol.
Fotbalistul
sabatic
Deși poate părea total surprinzător pentru un fotbalist, gestul lui
Cristea de a cere concediu în mijlocul campionatului este unul
obișnuit în marile corporații sau în mediile universitare. Unii
angajați din top-management își negociază cu șefii lor concediul
sabatic, adică șase luni-un an, timp în care se recreează și nu
păstrează legătura decât cu superiorul lor ierarhic. Unii sunt și
plătiți în această perioadă. De asemenea, unii universitari aleg să
presteze altceva timp de un an, perioadă în care primesc și
salariul inițial.
Borcea: „Toată
săptămâna la Săftica!”
Fotbaliștii dinamoviști au strâmbat din nas zilele trecute pentru
că stăteau prea mult în cantonamentul de la Săftica, iar Cristi
Borcea nu a uitat asta. În consecință, în această săptămână, după
meciul cu Gloria Bistrița, „câinii” aveau programate luni și marți
antrenamente la stadionul din „Ștefan cel Mare”. Câte unul pe zi.
Supărat după remiza cu ardelenii, Cristi Borcea a schimbat
programul echipei, astfel că fotbaliștii au fost trimiși la baza de
la marginea Bucureștiului.
Două ședințe de pregătire ieri, iar seara au primit liber. Doar
pentru o noapte, pentru că astăzi jucătorii se vor prezenta din nou
în cantonament, urmând ca programul să fie același cu mențiunea că
elevii lui Țălnar nu vor mai fi lăsați să părăsească baza. După
meciul de Cupă cu Oțelul, „câinii” vor fi lăsați acasă, dar a doua
zi dimineață urmează din nou calvarul Săftica. Până sâmbătă, atunci
când dinamoviștii decolează spre Iași, duminică, imediat după meci,
urmând să revină în cantonament. Astfel, toată săptămâna, la
ordinul președintelui, jucătorii se vor pregăti în spatele
gardurilor care dau în DN 1. (Dragoș Ene)
Și
alții fac lucruri trăsnite
Adrian Cristea nu este singurul fotbalist care a cerut concediu în
plin campionat. Astfel, brazilianul Adriano a făcut același lucru
pe vremea când juca la Inter Milano. Italienii au acceptat, iar
atacantul a plecat în țara sa pentru jumătate de an, apoi s-a
prezentat la echipă. La fel și Pavel Nedved a solicitat o pauză în
trecut de la șefii lui Juventus.
„L-am avut pe Cristea opt ani la juniori. L-am văzut în
fața blocului când bubuia mingea. Și când era mic, era un ciudat.
Retras, nu interacționa cu colegii. Când ceilalți copii glumeau, el
nu răspundea”, Dumitru Romilă, antrenorul lui Cristea de
la Copii și juniori
„Nu mi-a dat niciodată vreun telefon de ziua mea. Nu a
întrebat de mine, nu l-a interesat. De exemplu, Pancu a venit și
mi-a adus niște bani, Cristea nici măcar un telefon”,
Dumitru Romilă,antrenorul lui Cristea de la Copii și junior
8 selecții are Cristea la echipa
națională
100 de mii de euro este salariul
„Prințului” la Dinamo
1 campionat și o Cupă a câștigat
Adrian Cristea cu Dinamo